Şi n-am să mor în alte braţe, decât în ale sale

O STEA
De Săndel Cracă

Când toamna o să vină
Purtând povestea mea amară,
Să nu uiţi iubito, că ne-am iubit odată
În o mie de paturi,
În o mie de cearceafuri, lângă o mie de perne.

Ne-am privit în tăcerea nopţii,
Lăsând inimile să vorbească pentru noi;
Căci inima n-are limbă să mintă...
Inima e născută să bată pentru şi doar amor.

Te-am sărutat la fiecare colţ de stradă,
Dar nu cu buzele oftând de tristeţe, ci cu inima curată;
Te-am îmbrăţişat când mi-a fost rece,
Dar şi când mi-a fost cald de privirea ta.

Uitat de speranţă mai am o ultimă dorinţă;
Un înger coboară din cer şi spune:
"Care îţi este ultima dorinţa omule rătăcitor?"
Ultima mea dorinţă este, îngerule...

Să îi spui iubitei mele că dragostea este
Ca o stea, sunt multe pe cer, toate strălucesc,
Dar doar una este privită de către mine!
În fiecare seară până la răsărit,
Privesc acea stea amintindu-mi de jarul din
Buzele sale, parfumul părului său,
Ochii săi lăcrimaţi de râsete,
Îmbrăţişările de ceas în amurg.

Privirea ei profundă şi îngrijorată,
Încă pot să îi aud inima cum bate
În cea mai mare gălăgie,
Căci eu până acum am locuit în inima sa...
Şi n-am să mor în alte braţe, decât în ale sale.

Ce ne facem cu barbatii astia feroce...?

Off... barbatii astia sunt tare naivi. Si nu ca sunt eu vreo feminista convinsa, dar chiar sunt naivi.
Oricat de diferiti sunt, indiferent de varsta, toti sunt convinsi ca noi, femeile, nu-i vom uita niciodata.
Ce-i drept, asa e, dar nu in modul in care ei o gandesc. Unii ne lasa rani adanci in suflet. Sau pe trup. Altii doar cicatrici. Ori, unii amintiri frumoase. Sau un gust amar.
Dar nu, nu il vom iubi o viata intreaga pe iubitul de la 18 ani. Nici pe cel de la 20. Mai departe... depinde de barbat. De fapt, tot timpul depinde de ei.

Cand iubim, cu totii visam cai verzi pe pereti si ne imaginam la altar alaturi de perechea noastra. Dar nu, de cele mai multe ori, indragosteala asta e doar o iluzie. Si sunt sigura ca stiti cu totii asta. Doar ca uneori e cam greu sa acceptam ce ne spune creierul.
Juram ca vom iubi pe veci o singura persoana si, ce-i drept, juram asta de cateva ori in viata. Inima se prinde mai greu... trebuie insistat.
Si oricat de creduli sunt barbatii... asa naivi sa creada asa ceva? Asa ceva... in conditiile in care femeia pentru ei, a incetat de mult sa mai fie femeie?
N-o sa iubim niciodata o viata intreaga, un barbat care nu ne respecta, care nu stie sa ne inteleaga.


Sau macar sa se prefaca... Nu, nu vom sta alaturi de un om, pentru care valorile noastre nu conteaza. Poate fi cel mai bun barbat la pat, poate fi milionar. La un moment dat, sufletul nu are nevoie de hormoni si nici de genti de mii de euro.
Si, desi sunt mii de texte pe tema asta, cum se face ca barbatii inca n-au aflat? Sunt naivi, asta e raspunsul.
Da, e o lume a barbatului! Dar femeia are cheia.
Si, odata cu trecerea anilor, e din ce in ce mai greu de convins, sa deschida usile.

Iubire, ratiune si principii, intr-un fotoliu

Stau in fotoliul tau, dar fara tine in casa.
Dupa atata timp trecut, imi beau iar cafeaua singura. Si sunt furioasa, din nou, pe tine.
M-ai legat de maini si de picioare si m-ai uitat in cutia ta de chibrituri.
Mi-ai furat toate principiile si acum nu-ti pasa ca imi beau cafeaua singura.

 Imi amintesc cum stateam in acelasi fotoliu, in ziua in care ai plecat. M-ai sarutat pe frunte si ai promis ca vii repede. Cu lacrimile unui copil, te rugam sa ma iei cu tine. Spuneai ca e treaba de oameni mari iar eu sunt mult prea mica.



Acum, legata la ochi, nu numai de maini si picioare, zac pe fotoliul tau, incercand sa-mi gasesc principiile, furate in ziua in care ai iesit pe usa. Mimez fericirea in fata cafelei mele dulci si-n fata oamenilor acri.
Ratiunea ma invata cum sa ma dezleg, cum sa ma ridic din fotoliul tau. Inima inca asteapta sa deschizi usa. Sa ma dezlegi tu.
La dracu' cu principiile, pastreaza-le tu!
Oricum, se pare ca dragostea apare, dar la un moment dat, dispare.
Si spune-mi tu, cum sa am incredere ca te intorci, daca nici macar dragostea nu are curaj sa se intoarca?
Suntem noi o echipa-n doi, chiar fara dragoste? Fara incredere?
Probabil. Dar fara principii.

Amanta fostului iubit

Te gandeai cum te mai poate surpinde viata? Hai nu-ti mai pune intrebarea asta, stii ca se gaseste intotdeauna ceva nou. Si naspa. Si uite, ti-ai cautat-o cu lumanarea!

Te-ai fi gandit vreodata, cand te strangea in brate si iti spunea ca te iubeste, ca vei ajunge o amanta pentru el? Da... ai dreptate. Nici eu. E dubios si amuzant, in acelasi timp.
Stai pe la 12 noaptea, te consolezi cu o bere, ca e cald. Si iti amintesti ca toate lunile alea frumoase s-au terminat ca erai tu prea geloasa. Ca el te-a inselat, de fapt. Dar te-a iubit, ma.
Hai lasa berea, ca se face frig... e septembrie, e luni. Iar.
Si de ce nu ati incheiat socotelile cu trecutul? Ei.. da' de ce sa iti bati capul? Daca te simti bine, de ce sa te agiti cu atatea intrebari?
N-ai fost prea importanta pentru el, a doua zi il vedeai deja de mana cu alta. Si te impacasei cu ideea. Mai tii minte? Deja te cuplasei si tu cu cineva. Dar cum viata-i curva, v-a adus din nou in acelasi pat.
Doar ca acum nu mai era ca pe vremuri, asa-i? Acum fiecare apartinea altuia.
Si e al dracului de dubios sa te sune prezentul, cand esti in pat cu trecutul. De ce faci aceleasi greseli, la infinit, fara sa inveti ceva?
Ca sa stai azi, septembrie, luni, cu telefonul in mana, in timp ce el e in deplasare cu prezentul?
Nu te-ai gandit niciodata ca vei fi amanta fostului iubit. Si ce poate fi mai rau, decat sa realizezi asta septembrie, luni?
Hai termina-ti berea. Sau vinul. Cheers!

Taria femeii slabe

Am avut o dimineata.. mult prea de dimineata. Cum nu am mai avut de ceva vreme. Am observat ca e buna o schimbare,din cand in cand.
Mi-am facut rutina, cu ochii inchisi de somn.
M-am fastacit pana mi-am gasit pliculetul perfect de 3in1 pe raftul boutique-ului. Si pentru ca imi place sa cred ca totul se intampla cu un motiv, atunci mi-am dat seama ca oamenii din jurul meu au dreptate - da, sunt o femeie slaba.
Sunt o femeie slaba, ce a ales intotdeauna gresit - stilul de viata, culoarea parului, prietenii si... barbatii ce mi-au pasit in suflet.
Da, sunt o femeie slaba pentru ca nu am putut sa plec cand nu ma mai simteam iubita. Sunt slaba ca nu am stiut sa ma iubesc mai intai pe mine.
Sunt o femeie slaba pentru ca am oferit atunci cand nu mi s-a cerut.
Sunt, pentru ca dupa ce sufletul mi-a fost murdarit cu noroi, l-am spalat singura, printre lacrimi.
Nu am stiut niciodata sa fac alegerea corecta.
Si ce-i de condamnat? Sunt si eu om.
Chiar daca unii pretind a fi super-eroi, eu azi imi recunosc mie ca sunt un om. Cu multe greseli, cu multe defecte. Dar fara niciun regret.
Azi, mai hotarata ca niciodata, femeia slaba din mine isi face bagajul. Azi, mai mult ca niciodata, cred in visele mele.
Azi, mai mult ca niciodata, am scris in cartea pe care mi-am propus sa o termin.
Pentru ca pana azi, am fost o femeie slaba si mi-am uitat prioritatile.
Azi, mai mult ca niciodata, nu vreau un barbat slab langa mine.
Azi, mai mult ca niciodata, vreau sa fiu iubita si nu sa iubesc.
Pentru ca iubirea prosteste.

Un simplu "Esti foarte frumoasa!"

Dupa doua apeluri nepreluate si 15 minute de asteptare - scuze, e sfertul academic - ma urc in masina si plecam.

"Esti foarte frumoasa!", mi-a spus. Am clipit si cred ca mi s-a vazut uimirea pe fata.
Stiam ca nu minte, stiam ca asa ma vede el. Acum.
Uimirea era insa alta - nu credeam vreodata ca mi se va confirma vorba "Ce unul are deja si e plictisit, altul ar face orice sa obtina." Ei bine, da!
Si oricat de mult am incercat sa o zic, oamenilor ce au pasit in viata mea si nu m-au pretuit, a fost in zadar.

"Esti foarte frumoasa!", mi-a spus.
Candva, nici el nu stia sa rosteasca aceste cuvinte.
Poate ca timpul care trece, ne invata.
Dar de ce ne place sa lasam timpul sa treaca?
De ce invatam mult prea tarziu?

#YinYang

In acea zi, am crezut ca ai plecat cu tot ceea ce inseamna "EU".
Credeam ca imi va fi dor de tine.
Credeam ca voi simti singuratatea, cum n-am vrut sa o simt niciodata.
Credeam ca nu voi adormi nopti la rand, gandindu-ma la tine.
Credeam ca nu-ti voi mai vedea niciodata chipul. Zambetul. Ochii.
Credeam ca niciodata nu ma vei mai imbratisa.
Sau pupa pe frunte.
Credeam ca ai plecat cu ancora ce ma tinea langa tine.
Azi mi-am dat seama insa, ca sunt mai plina de tine, cum n-am fost de mine, niciodata.
Acum sunt sigura ca nu voi fi trista niciodata.


Nu ma va apuca ora 3 dimineata treaza, plangand.
Acum stiu ca nu-mi va fi dor de bratele tale.
De pupicul de pe frunte.
Pentru ca azi stiu ca sunt plina de tine.
Azi stiu ca esti cu mine, asa cum ai fost intotdeauna.
Pentru ca de azi stiu ca te gasesc in mine, cand imi este teama.
Cand imi este dor.
Azi stiu ca nu ai plecat din mine niciodata.
Azi stiu ca te iubesc mai mult ca ieri.
Si maine voi stii ca te-am iubit mai putin azi si mai mult poimaine.
Maine stiu ca ma vei ajuta sa inot, dupa ce corabia mea s-a scufundat.
Pentru ca sunt plina de tine si goala de mine.

Șosete fără pereche

De parcă nu știu cum sunt bărbații când suferă.

De parcă nu știu...

Sunt sătuli de femeia ce îi așteaptă acasă, trează, până în zori de zi. Și "se îndrăgostesc" de prima venită, că e ceva nou. Dar nu trece mult timp, și realizează că acel ceva nou, nu stă treaz până în zori de zi, doar pentru a rosti un simplu "te iubesc!".

Și apar regretele. Dar hei! Ce fac bărbații când regretă? Beau. Și iși plâng amarul prietenilor. Ca ea a făcut și a dres.

Citeam acum câteva zile, un articol despre șosete. Da, șosete, știi despre ce vorbesc. Despre șosetele alea fără pereche..pe care le găsești in fundul dulapului, atunci când faci curățenie.

Dar e prea târziu să scriu despre șosete. Sigur și tu ai o șosetă fără pereche, pe culme. Și îți aduce aminte de Ea.

Ea... O șosetă pe care ai aruncat-o, după ce ai murdărit-o la muncă. Și tot ea, cea care ți-a băgat la spălat toate șosetele fără pereche. Dar sigur n-ai observat. Ești prea ocupat cu șosetele alcuiva.

Ai grijă, că șosetele se rup uneori. Și rămâi desculț. 

Săracule, ai atât de puține lucruri frumoase pe culme. Șosete fără pereche...

Ii trebuie timp timpului, intelege..

Barbatul nu pleaca pentru ca a gasit o femeie mai frumoasa. El nu vrea sa auda sau sa vada reactia femeii, atunci cand ii spune adevarul.
Unii barbati nu stiu nici macar de ce incheie o relatie, ci pur si simplu, o vor incheiata.
Pleaca atunci cand relatia in care este, nu ii mai ofera ceea ce el are nevoie.
Barbatii adora sa fie admirati.
Spune-i barbatie, virilitate, ego - orice ar fi, trebuie sa vada ca sunt doriti si admirati.

Aminteste-ti cum l-ai cucerit si ce ai pierdut in timp, pe drum.
Cate zambete ai uitat sa-i oferi si cate laude la fiecare succes.
Cate critici la fiecare esec? Prea multe.

Sunt barbati. Vor puterea. Dar puterea pe care ei o vor, este in noi.
Si oricat de mare ar fi ego-ul, plang si ei. Chiar daca, de cele mai multe ori, fara lacrimi.
Si ei, ca si noi, femeile, se simt singuri. Si lor le e greu sa renunte la momentele frumoase.
Si ei ne simt lipsa in pat. Si ei ne cauta parfumul in camera lor, goala dar dezordonata.
La inceput pare al dracului de usor, sa renunti de pe-o zi pe alta, la tot ce te-ai chinuit sa cladesti.

Dar cu cat timpul trece, cu atat dorul e mai mare.
Si nu, pe om nu-l omoara de fapt dorul de celalalt - il omoara ca celalalt nu ii duce dorul.

Oamenii gresesc. Nerabdarea distruge tot.
Omul nu acorda suficient timp, intotdeauna grabeste lucrurile.
Despartirea este de fapt un lung sir de declaratii siropoase, de lacrimi de crocodil si de promisiuni desarte.
Nimeni nu vrea sa astepte, toti vor sa mearga mai departe.
Toti vor sa creasca. Dar cand ajungem unde voiam candva, parca ne-am intoarce de unde am plecat.

Pacat ca nu se mai poate. Pacat ca realizam atunci ca ne-am grabit.
Si pacat ca nu acordam timpul care ni se cere...
Suntem niste copii mari, nerabdatori sa-si ia jucaria inapoi.

Si nu, pe om nu-l omoara de fapt dorul de celalat - il omoara ca celalalat nu ii duce dorul.
Acorda-i timp timpului.

O jucarie mica pentru un copil mare

M-ai intalnit la un film.

Cum un copil isi intalneste in supermarket masinuta preferata.
M-ai vrut.
Si ai apelat la toate siretlicurile, asemeni unui copil in fata mamei, pentru a tine in maini masinuta preferata.
Dar erai un copil rasfatat, nu meritai ceea ce voiai.
Totusi ai primit-o intr-o zi, cand nu te asteptai, din partea mamei.
Te-ai trezit intr-o dimineata, cu cadoul langa pat.
Erai buimac, doar trezit din somn.
Ai luat cu egoism masinuta in maini.
Te-ai jucat cu ea o perioada.
Era jucaria pe care nu voiai sa o imparti cu nimeni.
Dar, ca orice copil, te-ai plictisit de ea.
O luai in maini din ce in ce mai rar.


Aveai amintiri frumoase cu ea.
Inima nu te lasa sa renunti la ea complet
Dar prietenul tau de bloc, cu care bateai mingea in parc in serile cand nu aveai teme de facut pentru a doua zi, ti-a spus ca masinuta e deja invechita.
Ca ti-ar trebui una noua, care nu are rotile tocite pe podeaua camerei tale in noptile lipsite de somn.
Si l-ai crezut, copil naiv.
Ai aruncat masinuta.
Din ziua aceea, mama ta nu ti-a mai facut niciun cadou.
Stia atunci ca nu meritasei nimic.
Nici macar masinuta aceea, cumparata cu mari eforturi.
Aveai sa aflii mai tarziu ca prietenul tau nu avea sa primeasca niciodata o asemenea masinuta.
Avea dorinte, dar nici mama lui nu ii mai facea cadouri.
Stricase prea multe jucarii.
Avea sufletul sarac.
Acum stii ca esti la fel de sarac precum el.
Stati in fiecare seara si va jucati cu mingea.
Aceesi minge, pe aceeasi alee trista.
Aproape ca nu-ti mai faci nici temele...
Masinuta fusese doar un capriciu.
Copile, o sa-ti fie dor.
Cand vei creste, iti vei aminti de vechea ta masinuta.
Si vei vrea sa dai timpul inapoi.
Dar oamenii mari nu au jucarii.
Oamenii mari au lacrimi si regrete.

Doua inimi. Un suflet. Doua destinatii. Un singur tren.

O privea cum n-o facuse pana atunci. Era furios dar totusi o iubea mai mult ca niciodata.
Statea pe marginea scaunului, imbracata in tricoul lui preferat, mirosind a el. Il ruga cu privirea, sa o ia cu el. Era pentru prima oara cand ii era teama sa-i fie dor. Ii fusese de atatea ori dor de el, incat de data asta, simtea ca va fi ultima oara. Dar oare murise cineva de dor?
Era furios. Nu suporta sa o vada plangand, dar trebuia s-o faca sa inteleaga.

- Inima mea nu vrea sa inteleaga, dragule! Ia-ma, te rog, cu tine!

Prea multe destinatii ratase, pentru ca nu se trezise la timp. Sovaitul trenului o adormea. Dar acum era mai treaza ca niciodata si nici in ruptul capului nu voia sa-l lase sa plece fara ea.
Si desi erau in acelasi tren, el trebuia sa coboare la prima. Il asfixia caldura sufletului ei. Prea multa iubire, prea multa atentie. Prea multe certuri. Monotonie. Gelozie. I-a ucis incet-incet.

In nebunia cuvintelor, trenul s-a oprit. Si-a luat valiza mica, a sarutat-o pe frunte. Ii ceruse iertare ca pleaca fara ea... dar destinatiile lor nu erau pe aceeasi unda.

- Aceeasi unda? Cand am asteptat trenul in gara, ma tineai de mana si stiam amandoi ca vom cobori la capat de linie. Impreuna.
- Uneori... prea multa iubire duce la esec. Uneori... prea mult aer, sufoca.
- Si acum e acel "uneori"?
- Nu pune intrebari al caror raspuns te intristeaza.

N-a privit in spate. Stia insa, ca avea sa-i fie dor de parfumul ei.
De ce nu? Poate ca va astepta urmatorul tren. Poate ca va visa din nou, sa o imbratiseze inainte de a adormi.
Dar trenul va ajunge prea tarziu. Iar ea e friguroasa, nu-l va astepta in gara.
Sau poate el va lua taxiul si va ajunge inaintea ei. O va astepta cu o floare si o mie de planuri impreuna.
In valiza lui mica dar incapatoare.

De aceea nu mi-a placut niciodata sa calatoresc cu trenul. Taxiul e mai rapid. Ce-i drept... costul e mai mare.
Si oamenii sunt atat de saraci, dragul meu...

O altfel de declaratie

A trecut atata timp peste noi, dar nu am sa uit vreodata nicio zi alaturi de tine.
Tu, iubire, ai avut o rabdare infinita cu mine.
M-ai invatat sa iubesc sincer.
M-ai invatat sa accept podeaua plina de apa, atunci cand iesi din dus, capacul ridicat al toaletei si dezordinea de pe etajera din baie.
M-ai invatat sa-ti iubesc glumele proaste si m-ai ajutat sa-ti inteleg toanele de barbat.
Acum imi place sa spal si vase, chiar sa iti calc si camasile.
Si daca am plans prima oara cand am facut sarmale, mi-ai sters lacrimile si le-ai mancat asa arse, cum erau. Tot tu m-ai invatat atunci, ca nu trebuie sa ma dau batuta. Si abia astept sa fac din nou sarmale!
M-ai invatat ca nu cafeaua e cel mai bun desteptator al diminetii, ci zambetul tau.
M-ai invatat ca nu cadourile spun cat de mult iubesti, ci o imbratisare in miez de dimineata, inainte de a ma inveli cu multa iubire.
Eu te-am invatat doar un singur lucru - ca o copila se maturizeaza atunci cand iubeste sincer.
Iti multumesc prin cateva randuri, pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine.
Si iti cer inca un milion de zambete, intr-un alt milion de dimineti alaturi de tine!

Te iubesc :)

Pastele (ma-sii de treaba)..

Nu, n-o sa va indemn sa fiti mai buni. Mai buni trebuie sa fim intotdeauna, nu doar de sarbatori.
Trebuie sa iertam, sa daruim si sa iubim tot anul, nu doar acum!

De cativa ani incoace, nu mai simt perioada sarbatorilor. Poate pentru ca am crescut si nu mai vine iepurasul. Sau poate ca nevoia banilor ma obliga sa muncesc cand altii vopsesc oua.
Simt ca sarbatorile sunt asemeni strategiilor de marketing, ca toti alearga sa faca bani cu chestii hand-made, cu prajiturele si oferte care mai de care. Iar romanul, care in restul anului, nu are bani nici de o guma, profita de perioada asta si isi umple carucioarele in supermarket, de parca vine sfarsitul lumii, si nu Pastele.

Aseara m-am urcat obosita intr-un taxi, cu gandul de a ajunge acasa, dupa o zi de munca, cu romani obositori, ce alergau dupa oua ca dupa apa in zilele de seceta. Cand am ajuns acasa, in loc sa ma arunc in dus, am plans. Am plans pentru ca taximetristul avea dreptate. El ma intelegea - pentru el este inca o zi de munca, profitabila, in care scoate banii pe o saptamana normala.
"Paste? Ce Paste, domnisoara? De mult nu mai simt Pastele.
Azi am avut o cursa cu o doamna, careia i-am urcat in masina 2 cosuri pline ochi cu carne, apa, suc si oua.
Ce face, domnisoara, cu atata mancare?! Bani risipiti, in timp ce copiii prin orfelinate, abia daca apuca sa ciocneasca un ou."

Da, omul avea dreptate. Am plans cand am ajuns acasa. Am plans pentru cat de superficiali suntem.
Am plans pentru ca nicio sarbatoare nu e sarbatoare, daca nu ii ai pe cei dragi langa tine.

Si ca sa inchei sarcastic... Sa spunem bun-venit vesnicelor mesajelor copiate de pe internet, primite de la oameni...stiti voi ce oameni.
PASTEti FERICITi !

Baietii mari nu plang

Cu totii stim macar un exemplar masculin care refuza cu desavarsire sa se maturizeze.
Si e genul de exemplar ce va fi un copil o viata intreaga. Baietei ce nu au destul sange in vene, sa fie responsabili. De nimic. Niciodata.
Cu totii stim frazele de genul "am timp, vreau sa mai copilaresc".
Genul ala de baietei ce se cred barbati. Sunt aceia care nu isi pot asuma o relatie. Cel mai grav este ca, nici macar cu aventurile nu se descurca.
Da, cu totii cunoastem macar un baietel.


Unii spun ca trebuie curaj sa iubesti. Eu sunt de parere ca trebuie curaj sa fii singur.
Baietii mari nu ies la vanatoare. Baietii mari nu plang.
Ei isi danseaza singuratatea cu zambetul pe buze.

Vinul de la ora 1 A.M.

Stii ce e ciudat? Ca nu stiu ce simt. Nu stiu cine sunt. Nu, de fapt nu e ciudat - e trist. Ciudat e cum stiu ca nu stiu...
?
Am o oglinda in fata si imaginea ei ma priveste speriata, de cateva ore bune.
Ma uit in dreapta, paharul e gol. Ce ironie... ca totul se termina la un moment dat, oricat de bun sau bine ar fi.
Ieri scriam despre trecut la prezent si prezentul nu-l traiam. Azi vreau sa traiesc prezentul, dar a devenit deja trecut. Iar trecutul e agresiv de prezent. N-are logica, dar ce nebun are vreodata logica?
Cica toate lucrurile au rostul lor in viata. Dar rostul acestui rost, care e?
Acum zi-mi tu ce vezi, ce crezi? Omul invata din greseli, dar cand greseste oare invata?
Ce se intampla cand iei o iubire ca fiind garantata, indiferent de circumstante? Bei vin.
Vinul e bun cand "vin la tine", dar e prost cand "vin singur acasa".
Si se mai zvoneste ceva prin lume. Cica inima iti e acolo unde gandul iti fuge inainte de somn.
Dar ceasul bate de 1 dimineata iar mie nu mi-e somn.
Si ma intreb cati oameni nu dorm la ora asta, doar pentru ca au vin in pahar..?
Altii dorm de mult, dar aceia chiar nu mai conteaza.
Primavara frumoasa?
Cine merita :)

Povestea ei, povestea lor. Sau poate chiar povestea tuturor...

 Se spune ca daca iubesti pe cineva trebuie sa il lasi liber. Daca se intoarce, e al tau. Daca nu, nu a fost niciodata. Dar ce se intampla daca nu a fost niciodata al tau? Cum s-ar putea intoarce?
 Se spune ca daca plangi ca nu ai zarit soarele, nu vei putea sa vezi nici stelele. Dar ce se intampla cand privesti cerul si este innorat?
  Se spune ca undeva in lume, exista sufletul nostru pereche.  Dar ce se intampla cand il intalnesti.. si iti scapa printre degete?

Fiecare iubire e diferita. Cand o relatie se termina, simtim ca se termina si lumea odata cu ea. Doar pentru ca transformam persoana iubita in totul. Si ramanem fara nimic, cand pleaca. Dar inima nu isi invata lectia niciodata. Si, cu toate ca spunem ca nu va mai fi la fel, data viitoare, este. Ba chiar este si mai intens. Ne indragostim mai tare, mai profund si credem ca 'de data asta', el e ultimul. Si totusi nu e... 

Pentru ca suntem oameni. Si gresim. De multe ori. Uneori de prea multe ori. Atat de multe ori, incat nu mai putem fi iertati. Sau nu mai putem ierta. Si uite asa... doi oameni ce se strangeau in brate si simteau sa nu-si mai dea niciodata drumul, devin brusc doi straini. Straini care si-au atins pielea nopti la rand, care au o multime de amintiri, straini care au facut o multime de lucruri noi, impreuna. Devin straini, ca si cum, ei niciodata nu s-au intalnit. In doar o zi, se uita noptile, se uita diminetile impreuna, se uita cuvintele spuse, planurile facute, se uita sarutarile date. Se uita tot. In doar o zi, devin straini. Ea nu mai e acolo sa il bata la cap, el nu mai e acolo sa o tachineze. Pentru ca drumurile lor se despart la un moment dat. Desi se iubesc. Dar pentru iubire, trebuie sa luptam. Si de cele mai multe ori, suntem prea obositi de obligatiile vietii, pentru a mai avea energia necesara sa luptam pentru iubire. Sa fim atenti. Sa strangem in brate. Sa iubim. Nu mai putem sau pur si simpu uitam. 

 Unii oameni gresesc prea mult, din prea multa iubire. Asa am auzit. Si oricat de mult ai iubi persoana care ti-a gresit, a cata greseala o ierti si la a cata pleci, fara sa mai privesti inapoi?

 E greu de zis. Depinde cate rabdare ai pentru lungul drum de parcurs. Am mai auzit si ca, o greseala facuta o data, se va repeta inca o data si inca o data. Poate la infinit. Dar am mai auzit si ca unii invata din greseli. Unii. Care unii? Nu stiu, cred ca depinde de persoana. Sau depinde de fapt de iubirea pentru cealalta persoana? Habar n-am. Cica iubirea e singura capabila sa schimbe oamenii.

Si? Ce e de facut? A cata greseala o ierti? Ai tinut de fapt, socoteala pana acum, cate ai iertat? Dar pe ale tale, le-ai numarat? Daca nu, nu le numara nici pe cele din tabara "adversa". Sunteti chit - ati gresit.
A cata greseala o iertam? A cata ne este si noua iertata. Dar cat sa lupti, cat sa lasi de la tine si cand sa renunti, de fapt?
Ce se intampla atunci cand ai daruit deja totul, absolut totul... dar nimic nu se schimba? Pai... trebuie sa o iei la pas, mai departe. Ca viata nu te asteapta pe tine, sa fii fericita. Viata trece, pe langa tine, fara sa te lase sa te bucuri de persoanele dragi. Si vezi ca, se intampla uneori, ca a doua zi, persoanele pe care le iubesti, sa nu mai fie acolo... si de abia atunci vei vrea sa le strangi in brate cu adevarat, cand nu le vei mai avea.

Fa ce trebuie sa faci acum, inainte de a fi prea tarziu. Ca orice poti repara, pana si niste cioburi le poti lipi, dar timpul nu-l intorci din drum.

  Si ai inceput sa colinzi strazile. Erau atat de pustii, cum nu-ti imaginasei niciodata. Era altfel fara el. Plecasei sa-l cauti. Te-a invatat sa gusti savoarea diminetii. Si nu dintr-o cafea, ci dintr-un zambet. Iubeai cantecul pescarusilor in zori de zi, cand asteptai sa se trezeasca. Adorai plaja, unde v-ati certat de atatea ori. Adorai momentele cand te lua pe sus, sa te arunce in mare. Da' de cand plecase, iti era frica de apa. Nici cumparaturile nu au mai fost niciodata la fel; iti placea atat de mult sa stai la casa, la coada si sa te certe ca ai facut risipa de bani. Iubeai cand te certa din orice motiv, doar pentru a te impaca la sfarsitul zilei. Iti spusese la un moment dat, ca iubirile vin si pleaca. N-ai stiut atunci, dar te pregatea pentru plecarea lui. Spunea ca esti speciala si ca n-o sa te uite niciodata. Ca doar tu i-ai daruit doza de nebunie, care lui ii lipsea. Iar el iti oferea calmul in mijlocul furtunii tale. Va completati.

Dar acum totul plangea in jurul tau. Dimineata nu-ti mai zambea nimeni, asa ca ai inceput sa bei din ce in ce mai multa cafea. Cantecul pescarusilor era atat de sacaitor dimineata, pentru ca te trezea din vise, unde el, doar acolo mai exista. La plaja nu te mai duceai, marea urla in gandurile tale... Azi nu mai stia sa te asculte si fara el, marea te renega. Nici cumparaturi nu mai faceai prea des, ca nici ciocolata nu iti mai placea, cand o mancai singura. Nu mai era sa te certe, acum te certai singura, ca nu l-ai putut tine aproape.
Acum totul era altfel, fara el.

Dar timpul ti-a trecut prin vene prea repede si i-ai spune ca esti bine, daca te intreaba. Aproape ca nu il mai visezi in fiecare noapte si ai inceput sa te plimbi din nou pe plaja.
Si ai mai incerca sa il recapati. Dar ce folos sa il mai cauti, daca stii ca te-ai lovi de zambetul ala sters, pe care-l ofera tuturor? Timpul va asterne peste voi alte iubiri, alte amintiri, lacrimi si multe alte soapte de iubire.

Si poate, cand va veti intalni, ochii lui albastri vor fi tristi, vazandu-te pe tine fericita.
Insa mai e mult pana atunci. El va iubi din nou, se va desparti si va iubi iar. Va pleaca din patul ei si va dormi in urmatorul. O va minti ca o iubeste si ii va darui alteia o floare.
Dar in tot timpul asta, isi va aminti ca doar tu i-ai vandut sufletul, in noaptea aia rece, de mai.

Si vine totusi o zi. Aceea zi in care te trezesti si chiar nu ai nimic in cap. Si cand zic nimic, ma refer la nimeni.
Te ridici din pat, amortita de discutiile de azi-noapte, chinuindu-te sa-ti faci o cafea. De data asta iese buna. Nu e nici amara, nici prea dulce. E fix cum trebuie, e buna. La fel de buna si echilibrata ca viata pe care ai reusit sa ti-o recapeti. Si stai pe marginea patului, gandindu-te cum de in dimineata asta nu te mai gandesti la nimic - nu tu amintiri, nu tu oameni, nu tu trecut. Si nici macar viitorul nu-ti mai da batai de cap. Ce folos? Ti-ai facut de atatea ori planuri ce nu au mers, incat ai decis sa te lasi purtata de timp. Numai el stie unde te poate si unde vrea sa te duca.

Si uite asa, intr-o seara, iti bate in usa. Ii deschizi. Era in fata ta. Ce cauta la ora aia, la tine? Ce voia sa-ti zica dupa atata timp? Ce rost isi mai aveau cuvintele lui, oricum? Niciunul.
Atunci intelesesei de ce ti-a spus sa nu bati la usi, la care nu esti asteptata. Pentru a nu fi ranita. Te cauta pe tine, dar te gasise prea tarziu, i-ai zis.

 A doua zi, ai scris in jurnal:

  "Azi m-am oprit o clipa din drumul meu spre nicaieri. Timpul a trecut si inca trece, fara sa-mi traiesc zilele asa cum as vrea.
Da, mi-e teama sa te pierd, la fel cum mi-a fost teama sa ma indragostesc de tine. Mi-e teama sa te pierd, chiar daca nu mai impartim acelasi cearceaf in miez de noapte.
Si pentru ca timpul si-a facut loc intre noi, ne-am schimbat amandoi. Acum e altfel. N-ai vrut sa reusesti in doi, ti-a fost teama sa nu-mi ramai dator. Acum savurezi tot ceea ce era tentatie, atunci cand ma aveai. Dar nu ma mai doare. Nu asa de tare. Pentru ca in orice asternut strain, lasi o parte din mine. Da. Iti mangai muzele si le saruti, cum te-am invatat eu in noptile in care soarele nu voiam sa mai rasara. Si nu, n-ai sa-mi dai niciodata dreptate - am stiut din prima clipa in care te-am privit, cat de mare ti-e orgoliul, dar totusi am insistat sa lupt cu el. Si am pierdut. O lupta, dar nu si razboiul.
Acum lupt pentru ultima oara. Dar nu pentru tine, nu. Lupt pentru a pastra amintirile cu tine, cu noi. Dar nu de dor, ci de teama. Mi-e teama ca raman cu nimic, daca le pierd. Si stii de ce? Pentru ca acele momente, transformate in tablouri, m-au schimbat. Datorita lor am asteptat, desi mi-a displacut intotdeauna sa astept. Am asteptat sa te intorci, sa-mi daruiesti inca o imbratisare cand eram pe cale sa ma prabusesc. Dar n-ai fost acolo...
Si totusi nu vreau sa uit mainile pe care le-ai plimbat in paru-mi, saruturile pe care mi le-ai oferit atunci cand nu le meritam. Nu vreau! Pentru ca atunci, tu erai tot ceea ce voiam. Tot ceea ce eu aveam nevoie.
M-ai ranit prea mult cu zambete strambe si minciuni siropoase. Lasa-ma acum sa ma bucur de noi, chiar daca la trecut. Da-mi voie sa zambesc cand te intalnesc, si nu sa te ocolesc.
Ca viata e ca o clepsidra, pe care nimeni n-o mai intoarce, la final. Iar nisipul clepsidrei mele s-a scurs prea mult pentru tine. Am jelit prea mult, pierzand timpul cu regrete si cu "ce ar fi fost daca?".

  Si desi te minti singura ca nu mai iubesti, ai momente cand simti pur si simplu ca nu mai poti. Cand ai vrea sa urli ca nu esti bine, ca ai nevoie de o imbratisare. Sunt momente cand incetezi sa mai fii cum vor ei si esti cum vrei tu. Sunt clipe cand plange inima si oricat ai vrea sa o opresti, nu poti...
Da, era iarna. Doar ce te trezisei si te chinuiai sa-ti faci o cafea. Ai observat lipit pe dulap, cu ochii incetosati, un biletel - "Buna dimineata! Zambeste!". Ai zambit si te-ai intrebat cand il lipisei acolo... Trecuse atata timp, incat uitasei. Uitasei toate diminetile triste, cand iti era dor de el. Ai vrut sa-ti uiti toate greselile, toate regretele. Si te-ai surprins brusc intr-o ploaie de lacrimi. Atat de mult l-ai vrut inapoi, ca devenisei o nebuna. Iti aminteai cum colindai strazile in cautarea lui. Iti aminteai cum ai facut lucruri demne de un om nebun, doar pentru inca un sarut. Si stateai langa apa ce incepea sa fiarba, amintindu-ti cum te-ai dat batuta la un moment dat, cum ai renuntat sa mai lupti. Sa lupti pentru ce? Pentru iubirea pe care nu ti-o declarase niciodata?
Se facuse cafeaua. Realizasei ca tu ai fost de vina. Realizasei ca iubirea ta, il sufocase.
Trebuia sa-ti fie lectie oare? Iti aminteam cum iti spusese cineva sa te schimbi, sa fii mai buna. Dar el a plecat prea devreme. Nu apucasei sa schimbi nimic... Ti-ai dat lucrare de control, privind printre mesaje. Si da, devenisei mai buna, dar el nu mai era. Invatasei sa lasi de la tine. Invatasei ca iubirea e libertate. Dar invatasei prea tarziu...

Sau nu?

Acum te cauta iar. Si erai decisa sa il asculti. Dar n-ati vorbit prea mult si noaptea v-a imbatat cu misterul ei.

Era încă o dimineață în care nu știai cine esti. Inima ta nu mai era la locul ei. Iar era lângă tine și încă o dată era beată de plăcere. O priveai cum zace plină de bandaje, dar cu zâmbetul pe buze. O pusesei atât de multe ori la încercare, o trădasei și mințisei dar încă era în dreapta ta și îti zâmbea

 Știa ce vrei; și-a întins o aripă, te-a îmbrățișat și ti-a făcut o cafea.
 Ati conversat ca și cum n-o trădasei niciodată, ca și cum nimic între voi nu s-a întâmplat. Se plimba pe parchetul rece, încă mahmură de plăcere și încerca să-ti spună că nu renunță. Nu renunță la tine. Nu renunță la ceea ce înseamnă voi doi.
 Nu i-ai zis nimic. Nu știai ce vor buzele tale să-i rostească. Ai încolăcit-o cu brațele, ati mâncat bomboane împreună și v-ati iubit iar. Te-a privit. Atunci ti-ai dat seama că fără ea, tu esti goală. Că deși e inima ta, nu mai poti iubi. Te-a sărutat și a ieșit pe ușă. De atunci n-ai mai văzut-o. 

Atunci ai știut că el plecase cu inima ta. El era inima ta. 

Ai ales din ziua aceea, să uiti că ai avut o inimă.

Nu in pielea celuilalt, ci in ochii lui..

E dureros sa iubesti si sa nu fii iubit.
Dar e sfasietor sa fii iubit dar sa nu iubesti - sa stii ca il ranesti pe cel ce te iubeste, neoferindu-i nimic in schimb.

A iubit si a fost iubita. Dar a si iubit, fara sa fie la randu-i iubita. Si a condamnat, a plans nopti intregi in perna, ca la final sa ramana cu un gust amar, pentru ca nu a plecat la timp. A fost nedreapta.

O privea in ochi si ii spunea ca o iubeste. N-a stiut ce sa zica. Ce ar fi putut spune?
Nimic. Ea nu simtea nimic.
Si abia atunci a inteles totul. Viata ii arata cat de mult se inselase - nu ii poti comanda inimii.
Il privea si se vedea pe ea, candva. In acelasi loc, in acelasi pat. Pe ea, cum spunea cat de mult il iubeste; pe el, cum dupa 5 minute de tacere, a spus ca nu o poate iubi. Dar nici ca o poate parasi.


Doar ca acum rolurile erau inversate - el era un alt el, iar ea nu mai eram vechea ea. Era iubita, dar nu iubea.
Si oricat de mult ar fi vrut sa spuna ca ea nu il poate iubi, nu a putut - isi amintea obsesiv tot ce a simtit cand fusese in aceeasi situatie.
Doare. Adevarul doare.
N-a zis nimic. A omis.
Dar oare poti sta langa un om, fara sa-l iubesti?




Ramanem intotdeauna cu un gust amar.
De ce? Pentru ca niciodata nu plecam la timp.
Pentru ca ne mintim ca se va schimba ceva.
Adevarul este ca... niciodata nimic nu se va schimba.
Omul nu se schimba. Iar greselile se iarta, dar niciodata nu se uita.
Ne agatam cu disperare de celalalt, doar pentru ca ne e frica sa fim singuri.
Singuri cu noi insine.

Ca viata-i o plimbare cu taxiul

Toate despartirile sunt diferite. Toate relatiile sunt altfel. Si dragostea are intotdeauna proportii diferite.
Pentru ca si oamenii sunt diferiti. Pentru ca femeia este barbatul sensibil, emotiv si de neinteles.
Pentru ca femeia este barbatul care ar plange chiar si in ziua nuntii.

Niciodata un barbat nu si-a vazut, dintr-un unghi impartial, trupul intr-un taxi, intr-o noapte ploioasa, asteptand la semafor, auzind pe fundal melodia "When I was your man" si curgandu-i o lacrima pe obraz cand s-a gandit la ea.
Femeia insa, da. Femeia crede ca viata ei e un film si ca va fi nominalizat la final, la premiile Oscar.

 Isi adusese aminte de el. Trecuse atata timp si inca amintirea lui o sufoca.
Se urcase in taxi si cu o sticla de vin in mana, ii ceru soferului s-o duca oriunde. Se gandea cand isi va schimba garderoba, doar pentru a-si reface viata. Se gandea sa isi redecoreze casa, doar pentru a nu ii mai aduce aminte de el.
Si pentru ca e femeie si femeia poate orice, lucrurile se realizasera. Dar totusi nu era fericita.
Decisese sa se mute. Sa il lase sa bata la usi straine, atunci cand ii va fi dor.
Habar nu are cine este el acum. Nu stie nici cine a fost. Nu stie de ce a pasit in viata ei. A injumatatit-o si a plecat. Dar nu, n-a plecat cu mana goala. A vrut sa plece cu trofeul. Si a plecat cu inima ei.
Si ea, cu timpul, s-a obisnuit sa traiasca fara inima. Acum demonii o conduc.A devenit prea rece pentru a-l mai iubi, oricum.
Nu mai este cea pe care el a intalnit-o candva.
A fost cea care l-a iubit oricum.

Când inima-ți pleacă...

 Era încă o dimineață în care nu știam cine sunt. Inima mea nu mai era la locul ei. Iar era lângă mine și încă o dată era beată de plăcere. O priveam cum zace plină de bandaje, dar cu zâmbetul pe buze. O pusesem atât de multe ori la încercare, o trădasem și mințisem dar încă era în dreapta mea și îmi zâmbea.
 Știa ce vreau; și-a întins o aripă, m-a îmbrățișat și mi-a făcut o cafea.
 Am conversat ca și cum n-o trădasem niciodată, ca și cum nimic între noi nu s-a întâmplat. Se plimba pe parchetul rece, încă mahmură de plăcere și încerca să-mi spună că nu renunță.
 Nu renunță la mine. Nu renunță la ceea ce înseamnă noi 2. 
 Nu i-am zis nimic. Nu știam ce vor buzele mele să-i rostească. Nu voiam să o rănesc încă o dată. Habar nu aveam cine eram, d'apai să hrănesc iubirea ce o aveam în trup. Am încolăcit-o cu brațele, am mâncat bomboane împreună și ne-am îmbătat reciproc cu plăcere.
 Și m-a privit. Atunci și-a dat seama că fără ea, eu sunt goală. Că deși e inima mea, nu mai pot iubi.
 M-a sărutat și a ieșit pe ușă.  De atunci n-am mai văzut-o.
 Atunci am știut că el plecase cu inima mea.  
 Oricum, poate avea grijă de ea mai bine decât am făcut-o eu. 
 Am ales din ziua aceea, să uit că am avut o inimă.
 

 

Valentine's Day si alte porcarii

Am zis ca n-o sa scriu nimic legat de ziua asta stupida pentru unii, mult asteptata de altii.
Am incetat sa ma mai gandesc la 14 februarie, din punctul celorlalti de vedere.. cat despre punctul meu, este de neinteles.
Daca iubesti si esti iubit, bucura-te in privat. Nu cina la restaurantul scump din oras, demonstreaza dragostea. Fa ceva ce nu faci in restul anului, alaturi de persoana iubita.
Cat despre cei singuri... azi e scuza perfecta pentru o aventura. Sau o vizita in trecut. Sau scuza perfecta pentru a spune ca si ei iubesc pe cineva.
Well.. Make love, not war.

Si oricum... stiti momentul ala cand nu stii ce sa alegi intre trecut, prezent si viitor?
E si mai tragic cand te loveste fix de Valentine's Day. E ziua aia cand toti se iubesc, mai mult sau mai putin, majoritatea se mint reciproc, de ingheata apele si cel mai sigur... toti se culca. Unii in propriul pat, singuri, altii in paturile altora, ca maine sa se intrebe daca oare au gresit destinatia.
Ideea e ca azi, toti vrem sa ne iubim. Cu sufletul sau trupul. Sau ambele.
Si oricum azi nu e nimeni singur intamplator. 

Imi place asta cu trecut, prezent si viitor. Momentul ala cand in sfarsit le ai pe toate. E un sentiment idiot dar dragut. Idiot ca habar nu ai ce sa faci. Alegi mai intai sa te minunezi de situatia in care esti si de obicei, te rezumi doar la a te minuna.Cand nu stii ce sa faci, aminteste-ti de ce trecutul e trecut si de ce viitorul nu e prezent.
Concluzia? Traieste prezentul. Si daca nu te multumeste, mai bine fii singur!

Trece timpul si parca trece degeaba

Trece timpul si noi ne trecem odata cu el. Si ne maturizam. Invatam din greseli mult prea tarziu si ne dam cu capul de pereti, fara niciun rezultat. Ce-i facut, e bun facut, ziceam candva...

Si uite cum m-a prins sambata seara in pat, butonand tastele, chiar daca am zis ca iau o pauza. Si fix sambata asta. Cum se face, nu stiu... Coincidenta? Nu exista coincidente!
Ma apucasem sa caut prin vechi conversatii, cateva poze. Coincidenta? Da, stiu, ma repet.
Si cum un moment de ratacire, cantareste la final mai mult decat cea mai importanta decizie luata vreodata, am inceput brusc sa vars o lacrima si inca o lacrima...
E ciudat cum te vezi in poze, in conversatii si realizezi cat te-ai schimbat intr-un timp foarte scurt. Si realizezi cat de mult ai gresit... Dar e prea tarziu. Si brusc, te intrebi oare cum ar fi fost seara asta de sambata, daca in loc de "pa!", era un "noapte buna:*", intr-o oarecare seara...
E dubios. Vrem sa uitam, ne straduim si facem orice e posibil, dar pozele le pastram, conversatiile si legaturile de "prietenie". De ce? Ne place sa ne chinuim?
Eu zic ca ne place sa ne mintim singuri, sa ne amagim...

Dar exista si o parte buna. Cu mintea limpede, realizezi cat ai gresit, cat ti-a gresit celalalalt.. si cate lucruri trebuie schimbate.

Si textul asta ti-l dedic tie, puiule. Stiu ca e tarziu, dar nu am uitat. Si-ti zic puiule, ca sa te simti.
Iti urez aici LA MULTI ANI, pentru ca eu am vrut sa fiu diferita.
Si nu, nu fac asta pentru ca te mai iubesc. Simti si tu ca acum e diferit. O fac din respect, pentru ca a fost frumos tot ce a fost, chiar daca nu mai e. Chiar daca timpul a trecut peste noi.
Si una peste alta... nu te condamn, stiu ca a fost vina mea.
Mi-am amintit cand mi-ai spus ca tu nu poti iubi... si totusi, nu ti-am dat drumul.

Si as fi pus si o poza, de dragul vremurilor apuse, dar ne omoara amintirile si oricum, m-am saturat sa a intrebe lumea ce mai faci...

Sa ai parte de tot ce-ti doresti si sa pretuiesti ceea ce ai. Sa fii sanatos si la fel de gras, iubit de cei dragi si intotdeauna inconjurat de prieteni. Si la anul, cine stie, poate ciocnim un pahar, in loc sa butonez.

La multi ani, copile mare! ^_^

De vorba cu prietenul meu Orgoliu

Cat de minunat e sa ai un prieten, prietene!
Daca-l ai , nu-i da cu piciorul.
Oamenii sunt in general niste egoisti. Toti sunt numai pentru ei.
Asa ca, tine-l aproape cand il gasesti.

Se intampla uneori sa nu inveti din greselile proprii. Atunci doar dramatizezi, suferi si plangi cu disperare. Nu vezi lectia ce ti-a fost data s-o inveti si oricum, ramai cu intrebari la care nu vei avea niciodata raspunsul.
Cel mai bine inveti din greselile altora. Stiu ca suna ciudat si de necrezut, dar asa e.

 

Am primit o lectie. Una foarte importanta...
Parca stateam in fata Orgoliului meu si imi povestea tot ce facuse gresit. Imi povestea cate lacrimi nu a sters de pe obraji si cate dezamagiri a sadit intr-un suflet. Imi povestea cu durere in glas, cati spini a infipt in buzele pe care le saruta candva, fara sa se sature.
Mi-a fost greu sa ascult. Imi e greu si acum cand scriu, sa-mi aduc aminte - parca as rasuci un cutit in rana.
Ma intreba ce e de facut, pentru a repara totul.
Ei bine... oricat de greu imi e sa recunosc, uneori e mult prea tarziu. Habar n-am avut ce sa ii zic. Ma uitam la "el" si ma vedeam pe mine candva, cum vorbeam cu un perete si intrebam "de ce?!".
Acum stiu, acum am invatat!
Pentru ca... Orgoliu.
Pentru ca... oameni.
Pentru ca asa poate trebuia sa se intample.
Pentru ca poate trebuie sa ne maturizam, Orgoliule.
Poate pentru ca intr-o alta seara, trupurile lor trebuie sa se regaseasca.
Stii de ce? Pentru ca ei nu vor fi niciodata doi straini.
Orgoliule, te poti preface, dar nu te poti minti ca ai uitat liniile fine pe care le venerai nopti la rand. Si nu, nici privirea aceea calda, de culoarea cerului, care iti soptea ca te iubeste, n-o s-o poti uita. Niciodata, Orgoliule!
Iti inghiti propriul venin si dai vina pe altii.

Si ma intreb... daca ai purta alt nume, oare ar fi altfel povestea lor, Orgoliule?

Promit ca renunt la cafea!

Sa iti deschid usa.
Sa ma sorbi din priviri.
Sa imi spui ca ti-a fost dor.
Sa te invit la un pahar de saruturi.
Sa fie o noapte lunga.
Sa te imbat cu parfumul meu.
Mahmurule.
Sa adormi pe pieptul meu.
Nu, mai bine eu pe al tau.
Sa fie dimineata.
Sa te imbat iar.
Si sa nu mai vrei sa pleci.

Nu vrei sa-mi fii micul dejun?

Plictiseala, bat-o vina!

 Știi ce e dubios? Că am început cu întrebarea asta. 
 Dubios e că de plictiseală ai intrat aici, să vezi ce prostii am mai scris și eventual să cauți nod în papură. Sau să mă admiri încă o dată, că te fac să îți pierzi timpul cu folos.
 Hai lasă asta... de plictiseală, ăsta e unicul lucru sigur de până acum. De plictiseală faci multe prostii de-a lungul timpului. De plictiseală te apuci de băut, de fumat, de femei/bărbați. 
 Ai zice că din curiozitate. Nu, nu deloc. Cum adică? Păi... plictisit de aceleași și aceleași lucruri, persoane... încerci altceva și altceva și tot așa. E un fel de.. nu e. Plictiseala provoacă curiozitatea, actually. 
 
 Dar să revenim la oile noastre; plictiseala asta e peste tot și în orice gen de om - mic, gras, blond, înalt, urât sau frumos, deștept sau prost.   Noi femeile ne plictisim de o pereche de pantofi, după doar 2-3 utilizări. Bărbații se plictisesc de o femeie, cam în egală măsură. Așa cum pentru noi, pantofii sunt sfinți la fel si pentru ei femeile - nu pot fără ele.
Ce tare - acum am realizat cât de valoroase suntem noi pentru ei.. la o distanță de un toc!

 Și pentru că suntem oameni și ne plictisim, lăsăm perechea de pantofi și femeia deoparte și cumpărăm altă pereche respectiv agăță altă femeie.
 Dar cum noi nu aruncăm pantofii, chiar dacă ne-am plictisit de ei, nici bărbații nu elimină femeia uzată.
 La femei se înțelege - poate revine moda. Dar la bărbați, zău că nu există scuză.
 Mulți o fac, dar puțini sunt prinși. Din punctul meu de vedere, e cel mai penibil și josnic lucru pe care îl poate face un bărbat. Ai nevoie de un back-up plan sau care-i treaba?

 
 Mulți o fac, mulți știu și eu. Am ajuns inclusiv eu, să fiu planul de rezervă. Marea dilemă a mea a fost de ce bărbatul nu se poate mulțumi cu o singură femeie. Îi place să-și complice viața, să o divizeze. Să o mintă pe vechea că doarme, doar pentru că cea nouă urmează să vină la el. 


Ce-i drept.. țeparul de mai sus, mi-a dat și explicația: păi cum să dau cioara din mână, pe aia de pe gard? Dacă nu mergea cu tine? Rămâneam singur... 
 
 Mă prietene, dacă te-ai uitat la cioara de pe gard, las-o liberă pe aia din mână, că e clar că nu te mai interesează. Chinui 3 oameni degeaba. Minim 3 - asta e situația cea mai easy.
 De plictiseală, te apuci de "purtat" o altă femeie, chiar dacă, poate ai deja una acasă. Ceea ce e trist, prietene. La final, rămâi fără niciuna. Și pentru că e promoție, te alegi și cu o reputație proastă.
Pentru că nu, nu ești șmecher dacă faci asta.

Știți că scrisesem mai jos că aș scrie despre ciori. Ei bine, la asta mă refeream...
Și acum, de plictiseală.. am o dilemă: până la urmă, noi femeile suntem pantofi sau ciori? :))

I'm so alien ❤

"- Frumos sau inteligent?
 - Ambele! La pachet, vă rog!"


De ar fi așa ușor... Dar ce e ușor în viața asta atât de grea? Nimic. Băi, nici măcar limba maternă nu mai e ușoară. Să revenim la oile noastre, dar.
Fetele umblă după masculi feroce, cu "peptul" pe afară și epilați. Genul frumos.
Femeile umblă după doctori, ingineri, comandanți și procurori. Genul inteligent. Și cu bani, normal!
Dar există o perioadă a vieții, când nu ești nici fată, nici femeie. Ești o specie bipedă din galaxia Milky Way. Nu știu de ce Milky Way, sună.. milky!

Băi și în perioada asta, nu știi ce vrei - ai vrea și un pachet de mușchi, dar și un soldat ce moare pe front. Sau supraviețuiește. După 5 ore...... Mai rar. 
 
 Stai și-o gândești la rece, iei notițe. Ai o masă plină de ciorne cu variante, opțiuni, calități și defecte.
 Ar fi mișto la brațul unui chipeș, după care și soarele se învârte. Dar e bine de știut că ăștia frumoși, nu vor fi niciodată pentru o singură femeie. Ăștia au mereu harem. Și oricât de "frumusețe rară" ești tu, mereu există una de 3 ori femeie, care te face! Pentru care te lasă. Ăsta trăiește cu ideea că poate avea orice tip de femeie și de cele mai multe ori, are parte. Nu contează că e prost, că are 21 de ani sau că aleargă după autobuz. Sexul frumos îl vrea. E un fel de trofeu. La fel e și cu fetele/femeile frumoase. Frumoase și atât. Și alea tot trofee sunt. Se bat proștii să le cucerească.

Dar ce te faci cu ăștia inteligenți, care îți analizează tonul pe care ai spus "Bună!", la prima întâlnire? Pe ăștia îi împușcăm. Rămânem cu frumoșii. Inteligenții ăștia, care le știu pe toate. Ăștia care la o cafea, discută despre știință și despre cât de geniali sunt ei. Măcar din discuțiile cu frumoșii, aflii care-i cel mai bun salon de epilat din oraș! Asta da afacere! Pentru proaste, e plictisitoare discuția. Femeilor le place. Băi, da' asta nu înseamnă că fiecare întâlnire trebuie să aibă ca temă principală discuțiile filozofice despre nemurirea sufletului. Că nu te fuți cu sufletul!
Scuzați-mi limbajul... sunt nervoasă pe bărbații ăștia. Nu pot fi și ei 2 în 1?
Sunt geloasă, mă. Ăștia nu se pregătesc de ieșirea în oraș, cu 2 ore înainte. Când pleacă în vacanță, au un rucsacel mic în spate, cu o periuță de dinți și câteva perechi de chiloți. Ăștia nu au baia plină de creme și tratamente faciale. Și ați văzut ce gene au, nenorociții? E atât de nedrept :( 

În fine, după zeci de ciorne cu calități, defecte, avantaje și dezavantaje, habar nu ai ce vrei.

- Domnișoară, frumos sau inteligent?
- Nu știu, dom'le.. Ambele. La pachet, dacă se poate - servesc cina acasă, în Milky Way. Delivery nu aveți, să nu mai bat atâta drum, altădată?

Degeaba inveti lectia, daca nu o faci la timp

Sunt momente cand simti pur si simplu ca nu mai poti. Cand ai vrea sa urli ca nu esti bine, ca ai nevoie de o imbratisare. Sunt momente cand incetezi sa mai fii cum vor ei si esti cum vrei tu. Sunt clipe cand plange inima si oricat ai vrea sa o opresti, nu poti...

Era iarna. Doar ce ma trezisem si ma chinuiam sa-mi fac o cafea. Am observat lipit pe dulap, cu ochii incetosati, un biletel - "Buna dimineata! Zambeste!". Am zambit si m-am intrebat cand il lipisem acolo... Trecuse atata timp, incat uitasem. Uitasem toate diminetile triste, cand imi era dor de el. Am vrut sa-mi uit toate greselile, toate regretele.
Si m-am surprins brusc intr-o ploaie de lacrimi. Atat de mult l-am vrut inapoi, ca devenisem o nebuna. Imi aminteam cum colindam strazile in cautarea lui. Imi aminteam cum am facut lucruri demne de un om nebun, doar pentru inca un sarut.
Si stateam langa apa ce incepea sa fiarba, amintindu-mi cum m-am dat batuta la un moment dat, cum am renuntat sa mai lupt. Sa lupt pentru ce? Pentru iubirea pe care nu mi-o declarase niciodata?
Se facuse cafeaua. M-am asezat pe pat si mi-am aprins o tigara. N-am nici cea mai mica idee de ce nu stersesem toate mesajele cu el. Si nici atat nu stiu de ce am inceput sa ravasesc printre ele.

Uneori omului ii place sa-si rasuceasca cutitul in rana... Probabil cautam motive. Motive? Ce motive?
Dupa 5 minute, am dat X. Realizasem ca eu am fost de vina. Realizasem ca iubirea mea, il sufocase.
Trebuia sa-mi fie lectie oare? Imi aminteam cum imi spusese cineva sa ma schimb, sa fiu mai buna. Dar el a plecat prea devreme. Nu apucasem sa schimb nimic...
Mi-am dat lucrare de control, privind printre mesaje. Si da, devenisem mai buna, dar el nu mai era.
Invatasem sa las de la mine. Invatasem ca iubirea e libertate. Dar cred ca invatasem prea tarziu...

Fostul, fosta, trecutul si prezentul. Viitorul? Cercul vicios.

Ce faci cand timpul te preseaza si esti exasperat? Ei bine.. te agati de orice detaliu, pentru a lua o pauza. Dupa o baie, o cina copioasa si un film... nu-mi ramane decat sa scriu ceva, sa mai trag de timp.
Si sunt atat de multe de scris, atatea subiecte...

Auzisem de multe ori si viata mi-a si demonstrat, ca omul se intoarce intotdeauna la ce iubeste. Dar de cele mai multe ori, se intoarce cand e prea tarziu. Si e dureros cand realizeaza ca nu mai este centrul Universului. E dureros pentru orgoliu - nu credea vreodata ca celalalt ar putea fi fericit si fara el. Despre asta e vorba: nu de dezamagire, nu de suferinta, ci de orgoliu.

 Pentru ca noul nu mai exista, a plecat sa-si caute doza de nou care lipsea. Si a gasit-o. Dar s-a plictisit iar. Iar si iar si iar. Cand acel nou deja se invecheste, vechiul devine nou... si omul revine.
Trece timpul si pentru ca nu mai stie la ce ora se culca, ce mananca si cu ce se imbraca, ea practic devine noua, din nou.
Da, stiu, e ciudat! M-am gandit intens la ideea asta... si e adevarata.
De aia se intorc fostii intotdeauna - pentru uita cum erai, uita ce faceati impreuna. Dupa un timp, esti o necunoscuta pentru el, la fel ca la inceput.
Ma gandisem ca fostii se intorc pentru ca nu au gasit ceva mai bun, intre timp.
Prostii! Aiurea.. doar n-om fi noi, parasitele, cele mai bune fiinte de pe planeta. Intotdeauna exista ceva mai bun - chiar si decat noi insine. Ar trebui sa devenim mai putin feministe.
Ma gandisem ca fostii se intorc de plictiseala. Dar tot de plictiseala, ar putea sa agate pe alta, asa-i?
Dar nu... astia sunt mereu in cautare de ceva nou. Si daca atunci cand erai cu el, nu mai stiai ce sa-i oferi nou, despartirea te-a facut mai buna. Asa-i? Asta il intriga...
Dar pentru ca esti mai buna acum, te-ai mai intoarce la vreun fost?
Stupida intrebare. Cum fostul a cautat ceva nou si tu ai facut asta. Asa cum pentru tine e fost, si tu pentru el esti fosta. Intre timp.. si fostul a devenit ceva nou, pentru tine.
Oook, incep sa ma invart intr-un cerc vicios. Ar trebui sa elucidez mistere, nu sa bag mai rau oamenii in ceata. Dar fiecare isi trage propria concluzie.

Si as mai scrie despre ciori, dar omu' n-are timp sa citeasca rahaturi.
Ce sa fac.. e greu, n-am inspiratie. Scriu sa n-adorm. De fapt, nu. Scriu ca sa nu invat.
Ce ironie...

Despre femei, muste si sex. Sau nu!

Bai, femeile astea sunt date dracu'.

La magazin, habar nu au ce vor. Ati observat? Stai dupa ele la coada, ca la statia de metrou.
Cand e vorba de ales vacantele, si-ar cumpara un pachet complet ce ar include toate continentele. Bineinteles, toate deodata!

Marea problema e "Cu ce ma imbrac azi?", desi toate au haine pentru doua vieti, in dulap.
Aceeasi problema e "Ce mananc azi?", desi frigiderul e incarcat cu de toate, ele tot prin oras zabovesc.
Vor sucul rece, dar se plang ca le e frig. Ar bea cafea, dar totusi ar bea un suc, ca le e sete. Ar vrea o broscuta, dar mai bine si-ar cumpara un Range Rover. Le place rosul, dar doar la flori.

Iar la shopping, e cea mai mare problema. De aia sta femeia o zi intreaga in mall, sa caute o bluza. Tre' sa examineze fiecare articol al fiecarui magazin in parte, de abia apoi, ia o decizie. Greu, frate, greu.

Cam asa e si cu barbatii. Ii trece pe-o lista - uneori e imaginara. Ii analizeaza, le da note, cand ajunge acasa. Ii coase, ii descoase si la final, oricum niciunul nu-i bun. Tot singura ramane.
Vrea sa fie independenta, dar cauta barbati cu bani. Ar vrea un vagabont, dar sa fie totusi cuminte. Vrea ochi albastri, dar e lesinata dupa aia caprui.
Si apoi e panicata ca o mananca singuratatea.
Pai hotaraste-te, femeieeeee!

M-am intrebat de multe ori, cum ar fi sa fiu barbat pentru o zi. Cred ca ar fi genial sa fac pipi din picioare!
Multe muste roiesc in capul femeii de-a lungul zilei; de aia seara n-ar chef de sex.
Si tot de aia nu stie niciodata ce sa aleaga - ii este bruiat semnalul de mustele alea nenorocite.
Si barbatii sunt bruiati. De sani si craci. Dar nu vorbim despre barbati acum, ca sunt obosita. Vreau sa ma odihnesc - azi am stat 20 de minute sa ma decid ce sa beau - un suc sau un suc? Mi-am luat un cockteil..

Daca ai sti viitorul, ai mai trai prezentul?

"Era cea mai frumoasa dimineata, din ultima vreme. Cineva ma alinta, fara niciun interes.
Dar viata ma invatase ca nu trebuie sa-mi fac iluzii, asa ca ma decisesem sa-mi suprim sentimentele. Imi parea greu, dar stiam ca nimic nu e imposibil.

Mi-am baut cafeaua putin amara, ce el mi-o facuse si am mancat cativa biscuiti. Pe la pranz, la insistentele lui, m-am apucat sa-mi fac bagajul, mai era doar o zi. Habar nu am de ce am acceptat... Oare era teama de singuratate? Sau sa fi fost oare, dorinta de a evada din rutina? Nu, nici gand. Uneori gandesc prea mult... De fapt, cred ca ma indragosteam. Mi se parea ciudata situatia, dorinta asta nefondata de a fi in preajma lui.
Nu stiu ce voiam, dar ma bucuram de ceea ce aveam. Nu ceream ce primeam, dar nici nu ma multumeam cu ce aveam. In fine, ma hotarasem sa fac lucruri nebunesti, cum am tot vazut prin filme. Speram insa, sa nu ma indragostesc mai tare decat eram deja. Pur si simplu nu credeam ca mai am forta sa iubesc din nou, cu toata fiinta. Sa risc, sa lupt, sa pierd, sa ma ridic si sa o iau de la capat. Sau poate pur si simplu, nu mai voiam.
Imi zisese mama odata ca e de ajuns sa ne invingem teama de esec, apoi putand sa mutam si muntii din loc. Si cred ca avea dreptate. Dar mie imi lipsea curajul.
 
Ma impacasem cu trecutul, nu-l mai iubeam, dar inca imi bantuia prezentul. El si toata povestea cu el, imi insufla teama. Teama de a nu putea fi fericita.
 Ma zbateam intre prezent si trecut. Tocmai pentru ca trecutul era vinovat pentru prezent."

Aveam sa aflu la mult timp dupa, ca si prezentul meu era vinovat pentru viitor. 
Viitorul in care traiesc acum si pentru care scriu.
Trebuie sa pun pixul jos, a batut Vladimir la usa si inca nu stie de ciornele mele.

Ai prieteni misto? Bun, te iau acasa!

Oameni buni, voi ati observat ca mai bine esti amic, decat sa te combini?
Pai treaba e tare dubioasa.
De ce? Pai pentru ca relatia se transforma intr-o inchisoare. Stam geana pe celalalt, vrem tot timpul sa stim ce face, cum face, unde si mai ales cu cine face. Asta nu se numeste viata, ci clar inchisoare. O negam... dar toti o facem.
Ne place omul respectiv. Prietenii lui, mai putin. Ne combinam si incepe povestea.
Povestea asta, se transforma la un moment dat, in circ. Pastram totusi aparentele cand lumea intreaba cum mai merge cu x-ulescu. "Merge minunat!" Ca la o luna mai tarziu sa fii single si sa plangi pe la toate colturile.
Astepti o perioada ca unul din voi sa faca primul pas spre impacare. Uneori pasul asta e facut, alteori nu. Si cand e facut, oricum nu aduce nimic bun cu el. Nu mai merge frate, nu mai merge dupa o despartire. Clar.
Ce rost are sa te intorci, daca stii deja ce ai lasat in spate? Uneori din lipsa de ocupatie, din frustrare sau din dorinta de a da tu papucii. In fine.
Trece perioada asta. Urmatoarea miscare e sa stergi toate rahaturile comune - poze, check-in-uri, comentarii si restul. Ba frate, da' cu ce folos? Lumea oricum le stie deja. Le stergi sa le uiti tu? Da... sa nu le mai vezi acolo. De uitat n-ai cum, frate, n-ai cum. Keep tryin'.
Unde eram? A da... deci nu e mai bine sa fii amic decat sa te combini?
Prietenii stiu intotdeauna cine a fost de fapt de vina in relatie, pentru ca ei privesc totul obiectiv. 
Eu stau si ma uit la mine. Cu toti fostii nu mai vorbesc, nici macar nu stiu daca au murit sau nu. Doamne ajuta! Bai, dar in schimb... cu prietenii lor... cum sa nu? E ca la inceput!
Stau si ma minunez cum mesajele cu "La multi ani", le primesc de la prietenii lor si nu de la ei, saracutii fosti. Martirii - atata suferinta le-am provocat... Ar trebui sa fiu ucisa cu pietre.
In fine... lucruri pe care ei mi le-au promis, prietenii lor le indeplinesc. Si tot asa.

Stateam acum 2 seri la o sueta cu un tip. Tare tipul. Am ales insa prietenia cu el... Ce rost are altfel? Sa se consume flacara in cateva luni, in loc sa avem o prietenie daca nu pe viata, macar mai lunga decat o relatie?

E ca si cum... "Ai prieteni misto? Bun, te iau acasa! Si in caz ca se termina, raman oricum cu prietenii tai misto!"

Voi ce ati alege? Am ajuns la momentul asta, cand orice rahat il cantaresc si il intorc pe toate partile, in toate unghiurile posibile. Nu cumva sa fac vreo alta greseala.
Da' cica si asta e ok - sa gresesti de 3-4-5-6 ori, doar pentru a fi sigur!

Singuratea - cel mai bun medicament

Intotdeauna m-am intrebat cu ce gresesc. Intotdeauna m-am intrebat de ce singuratatea imi e partener. Ei bine, mi-am gasit raspunsul in ceilalti.
Tuturor oamenilor le place sa isi bea cafeaua in compania cuiva. Toti vor sa se plimbe alaturi de cineva, sa manance impreuna cu cineva. Sa faca cumparaturi alaturi de altcineva? Da! Pentru a primi sfaturi.
Si mie imi placea. Dar a venit un moment ce m-a obligat sa le fac pe toate singura. Si nu-mi placea, ma simteam atat de singura... Apoi m-am obisnuit, ba chiar a inceput sa imi placa.
Si m-am intrebat, la un moment dat, de ce oamenilor le displace singuratatea?
Ma intrebam enervata, de ce lumea se uita dubios la mine, cand intram intr-o cafenea singura. Pana si ospatarul ma intreba daca aduce un meniu in plus, in caz ca astept pe cineva. Da' ce omule, daca beau cafeaua singura, imi sta in gat? Imi place atat de tare sa stau acolo, intr-un colt, si sa va privesc. Sa va analizez expresiile fetei, atat de acre uneori, si sa ma intreb ce dracu' ganditi.
Din cauza oamenilor, ajunsesem sa ma intreb daca eu am o problema, si nu ei. Acum de sarbatori, a fost apogeul. M-am simtit atat de dubios ca mi-am petrecut revelionul acasa, singura... Aproape ca devenisem disperata, cautam de zor un anturaj. Toti m-au compatimit, unii chiar mi-au plans de mila. Mama ar fi fost in stare sa-mi dea si luna de pe cer, numai sa nu fiu singura in noaptea dintre ani. Am incercat sa ii explic ca nu e nimeni vinovat, ci ca asa am vrut eu. Mi-a zis ca m-am maturizat. Habar nu aveam de ce trasese ea concluzia aia. Aveam sa realizez, tocmai in seara aceea.
Am preferat sa fiu singura, sa fac ce imi place. Singura si atunci, chiar daca sunt mai tot timpul singura. Unii ar zice ca ma condamn. Mie imi place s-o numesc libertate.
Sa dai un sac de bani pentru o noapte, in care oricum nu mananci nimic din meniul ala? Sa stai la masa ca un caine, asteptand un stapan sa te aleaga? Sa faci o tona de poze, cu oameni pe care doar ce i-ai cunoscut si deja nu ii suporti? Sa cauti o ora, cea mai frumoasa poza, pentru a impresiona lumea pe facebook? Dar ce rost au toate astea?!
Fugiti de voi. Va place sa fiti incinjurati tot timpul de oameni, dar pe voi nu va cunoasteti deloc.
Eram invidioasa pe unele cunostinte, ce tot timpul erau prin oras, la cefele sau care dadeau tura de oras, inainte de somn. Tot timpul in oras cu prieteni falsi, pe care odinioara, ii criticau. Prieteni adevarati, pot avea doar oamenii adevarati. Cei care nu se tem de parerea sincera a altcuiva.
De restul, nu ma plang... De ce sa condamn pe cineva care pastreaza langa el, doar persoane ce spun tot timpul, ceea ce ei vor sa auda? Voi astia, fugiti de voi insiva.
Si sa nu deschid subiectul despre relatii. Atat de multi oameni, aleg sa stea cu cineva - cu oricine, doar pentru a nu fi singuri... Ce pierdere de timp. De ce? Doar pentru ca asa trebuie?
Va e frica sa petreceti timp cu voi. Va e teama de ceea ce veti gasi in interiorul vostru.
Ce-i drept, e mult mai comod sa il judeci pe cel de langa tine. E mult mai usor sa ii observi defectele celuilalt, decat sa fii obiectiv cu tine.
Vad oameni atat de populari... si totusi atat de tristi. De ce? Pentru ca sunt atat de superficiali. Pentru ca fac ceea ce trebuie, nu ceea ce vor.
Eu am ales sa fac ceea ce vreau. Sa imi beau cafeaua singura prin baruri, sa ma simt libera. Sa nu accept niciodata pe cineva langa mine, doar pentru a nu fi singura.
Ar trebui sa va cunoasteti, sa va placa compania voastra, pentru a fi placuta si celorlalti.
Dar e greu... lumea asta mediocra, are mult prea multe standarde idioate.