Love always wins*

Love always wins*

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Trecerea timpului este cel mai bun medicament

Erai in fata usii mele si incercai sa tragi cu ochiul in casa. Eram vizibil deranjata de prezenta ta. Ce cautai la ora aia, la mine? Ce voiai sa-mi zici dupa atata timp? Ce rost isi mai aveau cuvintele tale, oricum? Niciunul.
Atunci intelesesem de ce mi-ai spus sa nu bat la usi, la care nu sunt asteptata. Pentru a nu fi ranita. Ok... Venise randul tau.
Credeai ca te voi iubi o viata intreaga?
Ce-i drept, cand suntem euforici, mintim mult. Ma credeam si eu, pe vremea aia.
Dar pentru ca nu sunt nesimtita, ca nici tu nu ai fost, te-am invitat inauntru sa imi explici care e problema. Era un fel de deja-vu, in roluri inversate.
Erai imbracat cum imi placea mie si miroseai bine. Am observat ca te straduisei sa dai cat mai bine. Te-ai asezat pe scaun si m-am scuzat de dezordine. Ti-am pus un pahar cu apa si ti-am facut cunostinta cu el. El te privea indignat dar totusi amuzat. Probabil se intreba si el, la fel ca mine, ce dracu' cauti.
Ma cautai pe mine, dar ma gasisei prea tarziu.
Ai incercat sa scoti cateva cuvinte pe gura, dar nu ti-a reusit decat ca vrei sa vorbim intre patru ochi. Ei si ce? Si eu am vrut de multe ori sa vorbim, dar m-am lovit intotdeauna de un zid. Da, eram o fantoma care te bantuia.
Batusei la usa destul de timid, de 2 ori, sa fii sigur ca aud. Ti-am deschis si mi-ai spus ca ar fi dragut daca am discuta la o cafea. Cafea? Tu nu bausei niciodata cafea.
Dar trecusera anii, te schimbasei.
La ora aia? Ar fi trebui sa dormi cu siguranta.
Spuneai ca ai realizat ca eu sunt tot ceea ce iti doreai. Nu, de fapt tot ceea ce iti doresti.
Si eu te-am dorit candva dar degeaba. Din pacate pentru sufletul meu.
Acum ma bantuiai tu pe mine.
Si daca n-ar fi fost el in decor, poate m-ai fi intrebat daca mi-e dor. Si poate ti-as fi raspuns ca da. De amintiri. Ca le ingropasem demult.
Nu am inteles niciodata de ce omul nu apreciaza ce are, pana atunci cand pierde.
De ce nu avem grija de telefon, dar urlam cand il pierdem in taxi?
De ce nu pretuim virginitatea, dar plangem cu lacrimi de crocodil, cand o oferim celui mai nepotrivit?
De ce nu gestionam excelent banii, dar suntem in depresie cand nu avem bani de benzina sau tigari?
De ce nu ne pretuim parintii, dar plangem de dor atunci cand pleaca departe? Uneori prea departe...
De ce, de ce, de ce?
De ce cand avem iubirea in maini, nu stim ce sa facem cu ea? Poate ne e frica sa nu o pierdem si alegem sa nu luptam, dandu-i drumul. Sau poate nu stim ce e aia iubire. Aflam dupa ani si ani, cand petrecem prea multe nopti intre fel si fel de cearceafuri. Care mai de care mai sifonate.
Dar atunci e prea tarziu pentru a mai iubi ceea ce te-a iubit candva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu