"(...) Imi parea mai calm, dandu-mi impresia ca e impacat cu ideea "strict profesionala". Asa ca, l-am programat pentru ziua urmatoare, pe la ora 12. A iesit apoi val-vartej din birou, nu inainte de a-mi arunca o privire destul de stanjenitoare pentru mine, cel putin la momentul acela.
Acasa? Sa plec acasa? Care "acasa"? Brusc lumea mea se intorsese la 180 de grade. M-am afundat in scaunul acela, ce cu 10 minute inainte, abia asteptam sa-l parasesc. Nu-mi venea sa cred... El? Romania? Aici? De ce? De ce dupa 5 ani, trecutul revenea in viata mea?
Reusisem cu greu sa nu mai traiesc in trecut si nici sa imi fac planuri mari de viitor. Viata ma invatase ca decat prezentul il am in maini si, cu timpul ajunsese doar el sa ma mai intereseze.
Nu stiu... stateam parca de ore intregi nemiscata, parca zacand, in infruntarea mea cu trecutul. Incercam sa gasesc disperata, raspunsuri la intrebari de mult abandonate undeva in camera sufletului meu. Cum trec clipele, zilele, anii... cum isi sapa propriul drum, fiecare om ce paseste in vietile noastre...
Imi aduceam aminte obsesiv, ultimele cuvinte pe care i le zisesem: "Daca te vei intoarce intr-o zi, vei gasi doar ruinele unei iubiri, pe care tu ai ucis-o miseleste, in timp..." (...)"
