Fragment II

De ce uităm? Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată: cum am putut să uit pe cineva atât de important?
Sau: cum am putut să uit tot ce am trăit până acum?
În fine, eu nu mai cred în uitare. Uitarea, este asasinarea propriei persoane, înseamnă stergerea memoriei, poveștii. Trecutul lui TU actual. Ceea ce, clar este imposibil. Doar dacă esti amnezic! Mai rar, ce-i drept...
Tocmai de aceea, mă întreb, oare de ce oamenii pleacă? De ce lucrurile se termină totuși, la un moment dat?
Adevărul este că, întotdeauna rămâne o parte din trecut, în prezentul nostru.
Cred ca noi, oamenii, păstrăm lucruri, oameni și momente, în sufletul nostru, ca să nu mai doară. Ca să nu înfruntăm lucrurile.
Dar azi mi-am dat seama că nimeni, oricât de important sau insignifiant ar fi, nu-și poate uita povestea și că, nici măcar nu se merită să încercăm.

O altă zi ploioasă, un nou început

Iubești. Nebunește!
Te despărți. Tragic!
Suferi. Doare!
Dar încerci să treci peste. Și rătăcești in zeci de perechi de brațe, care mai de care mai lucrate, mai suave, mai puternice.
Întâlnești oameni în fața cărora îți deschizi sufletul, oameni care-ți aduc o rază de soare în zilele ploioase. Oameni care știi că ți-ar oferi sufletul pe tavă, dar la care nu ai putea vreodată să ții.
Te minți că l-ai uitat și ca îți este bine, rătăcești pe drumuri străine, căutând iubirea neîncetat. Dar iubirea vine atunci când n-o mai cauți.
Dar fără să știi asta, te demoralizezi și începi să crezi că iubirea nu e făcută pentru tine și nici tu pentru ea. Și te închizi în tine.
Stai zile la rând închisă în casă, sperând ca o să treacă. Nopțile le pierzi, căutându-l. Nu, nu pe el. Nu trecutul. Îl cauți pe el, cel care te-ar putea face să uiți de cine ești și cine ai fost. Cel care te-ar putea alinta altfel. Altfel față de ceilalți. Cel cu care, până și cearta ar fi dulce. După. Cel care nu-ți dă mesaje cu "buna dimineața", pentru că e lângă tine dimineața, în pat. El. Îl cauți. Dar nu-l găsești.
Și trăindu-ți viața în felul ăsta, o perioadă îndelungată, te-ai obișnuit să te plimbi singură prin oraș. Nu-ți plăcea, dar cu timpul...
Și într-o zi, mergeai pe acolo, pe unde vă plimbați amândoi. Era frig, ploua, erai îmboșcănată până în dinți și aveai căștile în urechi. Pentru că bătea vântul, mergeai cu capul în jos, să nu-ți strici machiajul. Ți-l stricase el de prea multe ori.
Și așteptai la semafor să traversezi. Fredonai melodia aia care te-a ținut trează zeci de nopți. Și pentru că trăiai în lumea ta, nici nu ți-ai dat seama când ai ajuns pe partea cealaltă. Făcusei doi pași dar te oprise o mână pusă pe umărul tău stâng. Și te-ai întors. Era el. Da, îl recunoscusei, în ciuda timpului trecut. Nu mai era la fel, avea cearcăne și un zâmbet forțat iar ochii îi erau tulburi. Ca și cum timpul nu îți așternuse amintiri pe chipul lui, te ia de mână și te invită la o cafea. Erai uimită, îți amintești? Și nu de întâmplare sau coincidență, nu. Erai uimită că n-ai tresărit când te-a luat de mâna atât de rece, mâna care ai crezut că se va topi în palma lui fierbinte. Dar nu. Erai blocată între prezent și trecut. Te ținea de mână. După atâtea nopți în care ai suspinat si ți-ai pus sute de întrebări care-și aveau răspunsul la el, apare. Te întrebai în momentele alea de ce a apărut, de ce acum. Și de ce nu aveai nicio reacție?
Îți aminteai cum ți-ai jurat că n-o să-l bagi în seamă, să nu cumva să te dea peste cap. Dar fusese altfel față de cum te așteptai tu.
Habar n-ai de ce ai acceptat invitația la cafea. Poate pentru că îți era foarte frig.
Brusc, îl ai în față. Și cât te rugasei pentru momentul ăsta... Dar a venit prea târziu. Mult prea târziu.
Te fixase cu privirea și în ochii ăia tulburi îi citeai dorul de tine. Dar îți era indiferent.
Ați discutat vreo oră, timp în care ți-a pus un milion de întrebări și ți-a zis tot atâtea complimente. Dar nu-ți păsa. Te bucurai de cafea; nu băusei niciodată cafea cu el. Dar timpul trecuse, iar el se apucase de țigări și implicit de cafea. Erai curioasă de prezentul lui, dar nu l-ai întrebat nimic. Ați ieșit din cafenea și te întrebase dacă vrei să vă plimbați. Îl simțeai, îi era dor. Te voia înapoi. Dar timpul trecuse, iar tu nu-l mai voiai.
Îți amintești? I-ai spus că ești mai fericită singură, decât atunci când ai fost cu el. I-ai spus zâmbind că inima îți e refăcută și nu mai vrea să se întoarcă în trecut. Cândva, fusese gonită.
Și deși a insistat mai mult ca niciodată, ai plecat singură. Dar erai fericită.
Ai ajuns acasă și ți-ai dat seama că îl uitasei de mult timp. Realizasei asta, în clipa în care nu i-ai cedat. Acum știai ca așa trebuia să se întâmple - să-l vezi, să îți înfrunți temerile.
Și începusei să te întrebi când de fapt, îl uitasei?

Superficialitatea combătută de inimi mari

Corupții ce ne conduc țara ne-au adus în sapă de lemn. Și nu asta ar fi problema. Cel puțin, pentru mine nu și cred că nici pentru ceilalți tineri. Suntem in floarea vârstei, având forță de muncă, idei inovatoare și dorință de a duce o viață mai bună decât cea oferită.
Dar ce facem cu bătrâneii care nu pot nici să moară, pentru că le trebuie bani? Și dintr-o pensie de 200 de lei, ce mănânci, ce medicamente îți iei și cu ce te întreții?
N-ai cum, oricât de optimist ai fi.
Și uite așa, se ajunge să cerșești sau să vinzi câte ceva, pentru a mai face un bănuț.
Azi am ieșit la plimbare, prin centru. Și Doamne, ce-i pe acolo... Jale!
Plimbându-mă, am trecut de câteva ori pe lângă un bătrân. Stând pe jos, cu picioarele sub el, se clătina în timp ce stătea cu mâna întinsă. M-a înduioșat, ce-i drept, așa că m-am dus la o patiserie să îi iau ceva de mâncare.
Ei bine, când m-am întors la el, stătea în aceeași poziție, dar cu o țigare în gură. M-am simțit brusc atât de idioată, ca am vrut să îi fac un bine. Și i-am zis nervoasă:
- Păi bre, tu stai și ceri bani cu țigarea în gură?
Și am plecat, nervoasă pe naivitatea mea.
Mi-am continuat plimbarea și făcându-mi-se foame, m-am dus la un fast-food să mănânc ceva. Aproape ca terminasem de mâncat, cand intră un bătrânel in local, vrând să vândă iconițe. Bătrânelul avea în mână o sacoșă ce părea destul de grea. Niste haine ponosite îi îmbrăcau trupul rece de la vremea de afară, dar el avea zâmbetul pe buze. De îndată ce a pășit acolo, a fost dat afară. M-am întristat, văzând oameni cu inima atât de înghețată. Mi-am luat geanta și am ieșit afară în grabă, după el.
L-am privit în ochii triști, cand m-a întrebat puțin entuziasmat:
- Vrei o iconită, domnișoară?
I-am zâmbit și l-am întrebat dacă îi este foame. Poate pe altcineva aș fi jignit cu întrebarea asta, dar pe el l-a bucurat enorm. I-am văzut fericirea bruscă în ochii triști de mai devreme. Mi-a zis că da, că îi este foame. L-am întrebat ce vrea să mănânce și mi-a zis ca orice.
Așa că am intrat cu el în fast-food și i-am luat ceva.
L-am așezat la masă, în timp ce oamenii din jur se uitau extrem de ciudat la mine.
Când a venit comanda, i-am urat poftă bună și am plecat. Nu înainte de a-mi mulțumi de nenumărate ori și de a-mi strânge mâna cu căldură.
Am plecat cu lacrimi în ochi și o imensă bucurie în suflet.
Eu nu știu cum unii oameni oferă bani boschetarilor, care se folosesc de orice truc pentru a impresiona, dar nu oferă o farfurie de mâncare unui om cinstit, ce face un minim efort de a câștiga un bănuț.
Așa am devenit, superficiali. Cu toții. Ne lăsăm impresionați de aparențe, cum de altfel, facem și în perioada asta, a alegerilor prezidențiale.
Oferiți! E minunat sentimentul și-ți umple inima cu iubire.

Din seria "Pentru tine" - partea a treia (fin.)

Tu ai avut vreo zi in care n-ai avut chef de nimic?
O zi d-aia in care te trezesti, schimbi canalele tv continuu, mananci ceva aproape de seara si inca esti in pat, neschimbat de pijamale, inca de dimineata?
Ei bine, eu am avut multe zile d-astea.
Zile in care nu faceam nimic, doar ma gandeam la tine. Si era cea mai grea munca pe care am facut-o vreodata. Imi amintesc, de parca a fost ieri... ai iesit in calea mea, ca ploaia de atunci - de nicaieri.
Si da, iubire, dupa atata timp eu inca sunt aici. Dupa atata timp, in care n-am facut nimic.
Dar azi m-am hotarat sa-ti scriu pentru ultima data. Azi, mi-am dat seama ca trebuie sa iti las amintirea in spate iar eu sa merg mai departe. Si vezi tu, imi pare imposibil. Dar sunt asa naiva... nu esti primu' care a vrut sa ma schimbe si nici primu' care pleaca. Asa ca da, stiu ca o sa-mi treaca.
Vezi tu... sufletul se hraneste cu vise iar unde visele se termina, moartea respira.
???!
Nu, asta zice Cheloo.
Cand visele se termina, sufletul se hraneste cu amintiri.
De cand ai plecat, eu asta am facut.
Poate tocmai d-aia inca sunt aici si tastez ca o nebuna.
Doar ca, de data asta, pentru ultima oara.
De ce? Pentru ca am stat prea mult timp pe loc si nu ti-a pasat niciodata cat ai insemnat pentru mine.
Habar n-ai cate as avea sa-ti spun... dar ce folos?
E prima data, dar asta imi e lectia, cand sunt goala.
Am ramas si fara suflet. Ti l-am vandut tie, intr-o noapte de mai.
Si oricat de mult am vrut sa fug de "noi", m-am lovit mereu de trecut.
Dar sunt linistita, putea fi mult mai rau decat a fost.

Asa ca, da iubire, azi iti zic adio, impreuna cu un vin bun.
Azi o iau de la capat, fara niciun bagaj in spate.

De azi, iti promit ca voi fi mai buna. Dar nu pentru tine, ci pentru mine.
De azi, iti promit ca vei auzi de mine.
Si cand o vei face, vei retrai tot ce am trait eu pana acum.
Atunci, sunt sigura ca vei avea lacrimi in ochi. Atunci vei afla tot ce ti-as fi spus, in noaptea asta de octombrie, atat de rece. In noaptea asta in care era ziua noastra.

Atunci, vei putea in sfarsit sa-mi citesti sufletul si vei stii cat te-am iubit.
Dar pana atunci, timpul va asterne peste noi alte iubiri, alte amintiri, lacrimi si multe alte soapte de iubire.
Si poate, cand ne vom intalni, ochii tai albastri vor fi tristi, vazandu-ma pe mine fericita.
Insa mai e mult pana atunci. Traieste, ia-ti doza de nebunie care-ti lipseste, din amintirile cu mine.
Iubeste din nou, desparta-te si iubeste iar.
Pleaca din patul ei si dormi in urmatorul. Minte-o ca iubesti si daruieste-i alteia o floare.
Dar in tot timpul asta, adu-ti aminte ca doar eu ti-am vandut sufletul, in noaptea aia rece, de mai.

Din seria "Pentru tine" - partea a doua

Ce mai faci, ma iubire?
Eu fac bine, chiar daca nu ma mai intrebi. Vorba Addei - #suntbine!
De ultima oara cand ti-am scris, sa stii ca s-au schimbat multe lucruri.
Aproape ca nu te mai visez in fiecare noapte si am inceput sa ma plimb din nou pe plaja.
Azi-noapte am visat urat. Atat de urat, incat m-am trezit transpirata.
Asa ca, azi de dimineata m-am trezit cu telefonul in mana, cautand semnificatia visului.
Da... stii ca sunt nebuna!
Si cica e vremea pentru o schimbare radicala in viata mea.
Sa-ti zic sincer, cred ca tu esti schimbarea aceea.
In fine, n-am dat importanta.
Dar azi te-am cautat. Cu privirea. Nu ma intreba de ce, nici eu nu stiu motivul.
Iubire, spune-mi... ce ai de esti asa suparat? Imi pareai tare serios, aproape incruntat.
Eu, care inca iti scriu, am zambetul pe buze... dar tu?
Ce? Nu-ti scrie poezii, asa-i?
Stiam eu.
Ori poate... tu chiar n-ai nimic, dar incepe sa se produca schimbarea.
Se zice ca, odata cu risipirea iubirii, il vezi pe celalalt plin de defecte si zau daca te-ai mai intoarce la el.
Si as mai incerca sa te recapat, iti jur. Stii ca femeia e a dracu' si nu se lasa cu una, cu doua.
Dar ce folos sa te caut, daca stiu ca m-as lovi de zambetul ala sters, pe care-l oferi tuturor?
Si oricum am prea multe cheltuieli. Intoarcerea la "noi", as plati-o mult prea scump, pentru bugetul meu.
Cand ai plecat, mi-ai lasat prea multe datorii pe cap.
Iar pentru tine, mi-am vandut sufletul.

Despre tehnologie si cea mai veche meserie existenta

Ce ti-e si cu tehnologia asta!
Am ajuns cu totii dependenti de tehnologie.
Acum nu mai avem prieteni pe care-i salutam la scara, ci pe facebook.
Acum nu mai avem tablouri, ci arhiva cu poze pe WhatsApp.
Iar cand mancam, trebuie sa publicam pe facebook impreuna cu un check-in.
Dar ce-i mai rau in toata treaba asta, este ca pitipoancele sunt din ce in ce mai evidente si mai multe.
Meseria de curva e veche de cand lumea si Pamantul, dar cand nu era tehnologia, nu prea stia lumea de cele care o practicau. Era totul facut bine, ca la carte, fara sa se stie prea multe.
Dar ce te faci cu tehnologia, care demasca tipul asta de fiinte?
Vad din ce in ce mai multe buci pe afara, tate goale - da' nu domnule, e decolteul prea mare - doar nu-s ele de vina ca au sanii mari, nu? Pai nu... fiecare are ceva de aratat fizic, asta nu inseamna ca daca ai un abdomen bine lucrat, porti bluze cu buricul gol la cumparaturile pentru Craciun, nu? Sau da, probabil.
Mai sunt astea care se dau cuminti si inocente, dar care au poze pe site-urile de socializare, mai mult dezbracate decat imbracate. Pai ce? Te simti ofensata ca te face lumea curva?
Dar ce mandrie pe capul lor cand primesc cate un comentariu de la vreun fost print, actual cersetor, care-si scalda ochii in bucile lor: Ce frumoasa esti, papushe <3 !
Sa mori tu?! Cine e frumoasa? Ea? Poza? Eu cred ca bucile!
Tot ce faci, postand poze de genul, este sa urli dupa penis. Da... Chiar nu poti atrage un barbat cu un dialog inteligent? Ba da, iti spun eu ca se poate!
Bai, da' n-am auzit niciun barbat pana acum, care isi cauta o iubita stramba si urata. La primul contact vizual, clar, conteaza infatisarea. Primele fraze scoase pe gura, te contureaza definitiv in ochii celuilalt. Dar daca cei doi neuroni ai tai se mandresc in vazul lumii cu ce poseda corpul, clar, pe gura nu vei scoate nimic bun.
Conteaza frumusetea, dar mai mult ce dracu' ai in cap. Ca la 50 de ani, frumusetea e dusa dracu' de mult. Si daca n-ai creier, nici bani de botox si operatii, n-o sa ai, ca sa arati ca odinioara.
Asa ca, domnisoara, de fapt nu mai esti domnisoara.. nu stiu, iti alegi tu un apelativ.. pune mana pe o carte, sau de preferat, mai multe! Renunta dracu' la botul ala din selfie-uri si nu mai defila pe la liceu/facultate cu tocuri de 15. Ba, nu da bine! Acolo nu e bordel, cred ca ai gresit destinatia!
Cand iti dezvalui tot sarmul si toate calitatile de femeie, barbatul nu mai are nimic de descoperit. Nici atat de cucerit. Da, barbatii vor sa cucereasa, asa sunt masculii. Noi suntem prada. Cand prada se preda, care mai e jocul? Niciunul.
Da, cred ca asta e o urmare foarte importanta a tehnologiei.
Ar mai fi... faptul ca traim din ce in ce mai izolati, noi si telefonul/tableta. Iesi la suc, stai cu telefonul in mana. Esti la ore, stai cu telefonul in mana. Iar cand n-ai credit/net, te simti mort in viata. Nu-i asa?

Din seria "Pentru tine" - partea I

Azi am colindat strazile. Si erau atat de pustii, cum nici nu-ti poti imagina. Azi orasul a fost alb-negru. Totul, pana si florile. Erau moarte.
Tii minte cand ne plimbam si totul era atat de plin de viata?
Acum e altfel. M-ai invatat sa gust savoarea diminetii. Si nu dintr-o cafea, ci dintr-un zambet.
Strazile, pana si pavelele alea prost puse imi placeau, pentru ca le calcam impreuna.
Iubeam cantecul pescarusilor in zori de zi, cand asteptam sa te trezesti.
Adoram plaja, unde ne-am certat de atatea ori. Adoram momentele cand ma luai pe sus, sa ma arunci in mare. Da' de cand ai plecat, mi-e frica de apa.
Imi placeau atat de mult semafoarele care aveau rosu 99 de secunde, doar pentru ca te puteam imbratisa nestingherita.
Stii.. nici cumparaturile nu au mai fost niciodata la fel; imi placea atat de mult sa stau la casa, la coada si sa ma certi ca am facut risipa de bani.
Iubeam cand ma certai din orice motiv, doar pentru a ma impaca la sfarsitul zilei. 
Mi-ai spus la un moment dat, ca iubirile vin si pleaca. N-am stiut atunci, dar ma pregateai pentru plecarea ta.
Spuneai ca sunt speciala si ca n-o sa ma uiti niciodata. Ca doar eu ti-am daruit doza de nebunie, care tie iti lipsea cu desavarsire. Iar tu imi ofereai calmul in mijlocul furtunii mele. Ne completam.
De ce, iubire, ai plecat? Sunt straina in orasul pe care l-am iubit atat de mult.
Acum totul plange. Nu-mi mai place si sunt din ce in ce mai convinsa ca vreau sa-l parasesc.
Iar dimineata nu-mi mai zambeste nimeni, asa ca am inceput sa beau din ce in ce mai multa cafea.
Si nu mai pot calca aceleasi pavele prost puse, singura.
Cantecul pescarusilor e atat de sacaitor dimineata, pentru ca ma trezeste din vise, unde tu, doar acolo mai existi.
La plaja nu ma mai duc, marea urla in gandurile mele... Azi nu mai stie sa ma asculte si fara tine, ma reneaga.
Acum detest semafoarele cu rosu 99 de secunde, ca nu mai am pe cine imbratisa.
Nici cumparaturi nu mai fac prea des, ca nici ciocolata nu imi mai place, cand o mananc singura.
Nu mai esti sa ma certi, acum ma cert singura, ca nu te-am putut tine aproape.
Acum totul e altfel, fara tine.
Dar zi-mi... Tu ce mai faci? In orasul tau, cum mai e? Este la fel cum l-am lasat eu, ultima oara?
Ai reusit sa-ti cumperi nenorocitele alea de undite? La peste ai reusit sa ajungi? Ai prins captura cea mare, la cum te stiu! Ca nu te-ai dat niciodata batut.
Inca asculti acelasi cd in masina, asa-i? Stiu... iti promisesem ca fac eu unul nou. Dar ai plecat prea devreme, si n-am mai avut timp.
Aaa! Si sper ca acum iti sortezi hainele murdare, dupa culori. Sper ca n-ai uitat dimineata cand te-am invatat. Mai stii? Era dimineata in care ai topait de fericire si m-ai luat in brate! Reusisem impreuna, devenisei student.
Si acum... ca ti-am amintit toate aceste lucruri, spune-mi iubire, ea iti scrie poezii? Iti picteaza orasul in curcubeu, cum tu mi l-ai pictat mie, candva?
Spune-mi iubire, in cartea ei, esti tu personajul principal?
Eu inca iti scriu... sper sa ma citesti candva.

Nu. Dar totusi plec...

Nu, n-am sa-ti cer sa ma iubesti.

N-am sa-ti cer sa stai, daca nu iti doresti.

Nu, n-am sa-ti cer ceva ce nu-mi poti darui.

N-am sa te caut in barbatul pe care-l voi intalni.

Nu, n-am sa ma visez alaturi de tine pentru totdeauna.

N-am sa iti cersesc la usa, iubirea.

Nu, n-am sa te urmaresc zile si nopti la rand, doar pentru a te vedea zambind.

N-am sa fiu geloasa pe Ea, ca o iubesti mai mult decat pe mine, candva.

Nu, n-am sa vars nicio lacrima, nici macar de dor.

N-am sa-ti cer iertare, caci tu ai fost risipitor.

 

Da, iubire, m-am hotarat sa zbor.

Sa plec din colivia unde ne hraneam trupurile cu atata dor.

Nu, nu voi mai fi acolo.

Imi vei mai simti doar parfumul...

Industria muzicala plina de pipite si umerase!

 Buuun! Urmează un text pe care nu sunteți obligați să-l digerați, deși ar fi de preferat să DA.
 Nu mai suport! Se făcea că...
 Eram în căutare de filme/seriale psihologice pe marele internet și bom! Dau de un videoclip. Ghici cu cine? Micuța ex-grăsuța și simpăticuța Oana Radu. Am zis "bine băi, hai s-o ascult..".
 Îngrozită. Am fost îngrozită. Și pentru că cei de la Cat Music au dezactivat opțiunea de a comenta la clip, am zis să-l distribui pe facebook. Dar parcă tot nu-i de ajuns. M-am decis să critic câte ceva...

1. Oana Radu ft Rolla Sparks - Fara glas
 Nu doar ele au rămas fără glas, la propriu, nici nu se pune problema de figurat, ci și eu. Tind să cred că și voi, după ce veți accesa link-ul!
De unde această Rolla, care zici că-i Barbie, varianta tatuată și botoxată? Care se cam screme să zică 2-3 cuvinte... pe care, să fiu modestă, și eu le cânt mai bine. Dar hai s-o lăsăm p-asta, că oricum n-a auzit nimeni de ea. Așa apar vedetele astea pe sticlă, în lumea contemporană - ca ciupercile după ploaie.
Trec repede la această zisă Oana. Micuța ex-grăsuța și drăguța Oana, care de când a slăbit, nu doar că a rămas fără grăsime, a-a-a-a-a rămas și fără glas! Sărăcuța! Îmi inspiră așa... puțină milă. Nu, mint! Multă milă - atenție la momentul ăla când zice "Și mintea strigă tare, zii pas!"; nu-s cu o treaptă deasupra ei, nici măcar la același nivel. Eu sunt un om normal, de rând. Ea o vedetă, de la care ai pretenții, deci. Tocmai de aceea mi-am permis să le comentez pe pipițele astea. Cum le promovăm noi prostia și operațiile estetice... bă, chiar și criticându-le o facem. Păi știați voi oare de piesa "Fără glas", dacă nu citeați asta? Nu! 
 
 Asta e o manea modernă, produsă de Cat Music, care de la un timp scoate pe bandă rulantă numai rahaturi!

2. Ioana - Ca la metrou
 Ok... ca la meteo, ca la metrou. Ce urmează? Ca la piață, ca la semafor, ca la cafenea sau poate ca la pacanele?
Voi auziți că fata asta se simte ca la metrou? Cum te simți ca la metrou? Știe cineva?
Mai nou văd că se promovează frumusețea și nu talentul. Ce voce așa deosebită are fata asta, zău... Da' cine e această Ioana? Sau Anastasia?! Dar să le lăsăm pe astea cu metroul lor cu tot...

3. Anna Lesko - Foc si scrum
 Asta mai există? Credeam că a murit sau că s-a ofilit ca florile, când vine toamna. Nu domnule, a revenit cu o melodie gen Ruby. Da' pe mine mă omoară vocea. Zici că are orgasm când cântă. De fapt stai, nu cred că se poate pune problema de cântat. Doamne... S-o satisfacă și pe ea cineva, să nu ne mai chinuie auzul cu pisicismul ăsta.

4. Theodora ft Pacha Man - Cu tine pe mine
 Asta ar fi trebuit să fie prima! CU TINE PE MINE?! Serios? Deci nu știu... eu nu prea mai am cuvinte. Nu îmi pot exprima scârba pe care mi-o provoacă tipa asta... Voi ați observat cum scoate limba când zice ceva? E prima oară când aud de ea, dar deja e goală pe sticlă. Și hai să nu pomenim de voce. De versuri... nici atât. CU TINE PE MINE?! Eu sunt cu tine pe mine?! Sau cine e cu cine, pe tine?
Ca să nu mai zic de Moga și de illuminati. Încetați dracu' să mai băgați triunghiuri prin clipuri, că mă dor ochii, de la atâtea umerașe! Nah... ce rol au umerașele în acest clip?

TEMĂ PENTRU ACASĂ!

5. Anastasia - Te iert
O iert și eu, pentru că îmi plac versurile.
Bă, da' vocea tremură pe ici-colo iar ea se chinuie din răsputeri să se miște în cadrul ăla. Da' uite, uiiiite cât de senzual își duce unghia aia cu gel la buză. Ne-a topit, clar! Bine că l-a iertat pe bietul om...
O iertăm și noi?