Love always wins*

Love always wins*

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

De vorba cu prietenul meu Orgoliu

Cat de minunat e sa ai un prieten, prietene!
Daca-l ai , nu-i da cu piciorul.
Oamenii sunt in general niste egoisti. Toti sunt numai pentru ei.
Asa ca, tine-l aproape cand il gasesti.

Se intampla uneori sa nu inveti din greselile proprii. Atunci doar dramatizezi, suferi si plangi cu disperare. Nu vezi lectia ce ti-a fost data s-o inveti si oricum, ramai cu intrebari la care nu vei avea niciodata raspunsul.
Cel mai bine inveti din greselile altora. Stiu ca suna ciudat si de necrezut, dar asa e.


Am primit o lectie. Una foarte importanta...
Parca stateam in fata Orgoliului meu si imi povestea tot ce facuse gresit. Imi povestea cate lacrimi nu a sters de pe obraji si cate dezamagiri a sadit intr-un suflet. Imi povestea cu durere in glas, cati spini a infipt in buzele pe care le saruta candva, fara sa se sature.
Mi-a fost greu sa ascult. Imi e greu si acum cand scriu, sa-mi aduc aminte - parca as rasuci un cutit in rana.
Ma intreba ce e de facut, pentru a repara totul.
Ei bine... oricat de greu imi e sa recunosc, uneori e mult prea tarziu. Habar n-am avut ce sa ii zic. Ma uitam la "el" si ma vedeam pe mine candva, cum vorbeam cu un perete si intrebam "de ce?!".
Acum stiu, acum am invatat!
Pentru ca... Orgoliu.
Pentru ca... oameni.
Pentru ca asa poate trebuia sa se intample.
Pentru ca poate trebuie sa ne maturizam, Orgoliule.
Poate pentru ca intr-o alta seara, trupurile lor trebuie sa se regaseasca.
Stii de ce? Pentru ca ei nu vor fi niciodata doi straini.
Orgoliule, te poti preface, dar nu te poti minti ca ai uitat liniile fine pe care le venerai nopti la rand. Si nu, nici privirea aceea calda, de culoarea cerului, care iti soptea ca te iubeste, n-o s-o poti uita. Niciodata, Orgoliule!
Iti inghiti propriul venin si dai vina pe altii.

Si ma intreb... daca ai purta alt nume, oare ar fi altfel povestea lor, Orgoliule?

marți, 27 ianuarie 2015

Promit ca renunt la cafea!

Sa iti deschid usa.
Sa ma sorbi din priviri.
Sa imi spui ca ti-a fost dor.
Sa te invit la un pahar de saruturi.
Sa fie o noapte lunga.
Sa te imbat cu parfumul meu.
Mahmurule.
Sa adormi pe pieptul meu.
Nu, mai bine eu pe al tau.
Sa fie dimineata.
Sa te imbat iar.
Si sa nu mai vrei sa pleci.

Nu vrei sa-mi fii micul dejun?


sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Plictiseala, bat-o vina!

 Știi ce e dubios? Că am început cu întrebarea asta. 
 Dubios e că de plictiseală ai intrat aici, să vezi ce prostii am mai scris și eventual să cauți nod în papură. Sau să mă admiri încă o dată, că te fac să îți pierzi timpul cu folos.
 Hai lasă asta... de plictiseală, ăsta e unicul lucru sigur de până acum. De plictiseală faci multe prostii de-a lungul timpului. De plictiseală te apuci de băut, de fumat, de femei/bărbați. 
 Ai zice că din curiozitate. Nu, nu deloc. Cum adică? Păi... plictisit de aceleași și aceleași lucruri, persoane... încerci altceva și altceva și tot așa. E un fel de.. nu e. Plictiseala provoacă curiozitatea, actually. 
 
 Dar să revenim la oile noastre; plictiseala asta e peste tot și în orice gen de om - mic, gras, blond, înalt, urât sau frumos, deștept sau prost.   Noi femeile ne plictisim de o pereche de pantofi, după doar 2-3 utilizări. Bărbații se plictisesc de o femeie, cam în egală măsură. Așa cum pentru noi, pantofii sunt sfinți la fel si pentru ei femeile - nu pot fără ele.
Ce tare - acum am realizat cât de valoroase suntem noi pentru ei.. la o distanță de un toc!

 Și pentru că suntem oameni și ne plictisim, lăsăm perechea de pantofi și femeia deoparte și cumpărăm altă pereche respectiv agăță altă femeie.
 Dar cum noi nu aruncăm pantofii, chiar dacă ne-am plictisit de ei, nici bărbații nu elimină femeia uzată.
 La femei se înțelege - poate revine moda. Dar la bărbați, zău că nu există scuză.
 Mulți o fac, dar puțini sunt prinși. Din punctul meu de vedere, e cel mai penibil și josnic lucru pe care îl poate face un bărbat. Ai nevoie de un back-up plan sau care-i treaba?

 
 Mulți o fac, mulți știu și eu. Am ajuns inclusiv eu, să fiu planul de rezervă. Marea dilemă a mea a fost de ce bărbatul nu se poate mulțumi cu o singură femeie. Îi place să-și complice viața, să o divizeze. Să o mintă pe vechea că doarme, doar pentru că cea nouă urmează să vină la el. 


Ce-i drept.. țeparul de mai sus, mi-a dat și explicația: păi cum să dau cioara din mână, pe aia de pe gard? Dacă nu mergea cu tine? Rămâneam singur... 
 
 Mă prietene, dacă te-ai uitat la cioara de pe gard, las-o liberă pe aia din mână, că e clar că nu te mai interesează. Chinui 3 oameni degeaba. Minim 3 - asta e situația cea mai easy.
 De plictiseală, te apuci de "purtat" o altă femeie, chiar dacă, poate ai deja una acasă. Ceea ce e trist, prietene. La final, rămâi fără niciuna. Și pentru că e promoție, te alegi și cu o reputație proastă.
Pentru că nu, nu ești șmecher dacă faci asta.

Știți că scrisesem mai jos că aș scrie despre ciori. Ei bine, la asta mă refeream...
Și acum, de plictiseală.. am o dilemă: până la urmă, noi femeile suntem pantofi sau ciori? :))

vineri, 23 ianuarie 2015

I'm so alien ❤

"- Frumos sau inteligent?
 - Ambele! La pachet, vă rog!"


De ar fi așa ușor... Dar ce e ușor în viața asta atât de grea? Nimic. Băi, nici măcar limba maternă nu mai e ușoară. Să revenim la oile noastre, dar.
Fetele umblă după masculi feroce, cu "peptul" pe afară și epilați. Genul frumos.
Femeile umblă după doctori, ingineri, comandanți și procurori. Genul inteligent. Și cu bani, normal!
Dar există o perioadă a vieții, când nu ești nici fată, nici femeie. Ești o specie bipedă din galaxia Milky Way. Nu știu de ce Milky Way, sună.. milky!

Băi și în perioada asta, nu știi ce vrei - ai vrea și un pachet de mușchi, dar și un soldat ce moare pe front. Sau supraviețuiește. După 5 ore...... Mai rar. 
 
 Stai și-o gândești la rece, iei notițe. Ai o masă plină de ciorne cu variante, opțiuni, calități și defecte.
 Ar fi mișto la brațul unui chipeș, după care și soarele se învârte. Dar e bine de știut că ăștia frumoși, nu vor fi niciodată pentru o singură femeie. Ăștia au mereu harem. Și oricât de "frumusețe rară" ești tu, mereu există una de 3 ori femeie, care te face! Pentru care te lasă. Ăsta trăiește cu ideea că poate avea orice tip de femeie și de cele mai multe ori, are parte. Nu contează că e prost, că are 21 de ani sau că aleargă după autobuz. Sexul frumos îl vrea. E un fel de trofeu. La fel e și cu fetele/femeile frumoase. Frumoase și atât. Și alea tot trofee sunt. Se bat proștii să le cucerească.

Dar ce te faci cu ăștia inteligenți, care îți analizează tonul pe care ai spus "Bună!", la prima întâlnire? Pe ăștia îi împușcăm. Rămânem cu frumoșii. Inteligenții ăștia, care le știu pe toate. Ăștia care la o cafea, discută despre știință și despre cât de geniali sunt ei. Măcar din discuțiile cu frumoșii, aflii care-i cel mai bun salon de epilat din oraș! Asta da afacere! Pentru proaste, e plictisitoare discuția. Femeilor le place. Băi, da' asta nu înseamnă că fiecare întâlnire trebuie să aibă ca temă principală discuțiile filozofice despre nemurirea sufletului. Că nu te fuți cu sufletul!
Scuzați-mi limbajul... sunt nervoasă pe bărbații ăștia. Nu pot fi și ei 2 în 1?
Sunt geloasă, mă. Ăștia nu se pregătesc de ieșirea în oraș, cu 2 ore înainte. Când pleacă în vacanță, au un rucsacel mic în spate, cu o periuță de dinți și câteva perechi de chiloți. Ăștia nu au baia plină de creme și tratamente faciale. Și ați văzut ce gene au, nenorociții? E atât de nedrept :( 

În fine, după zeci de ciorne cu calități, defecte, avantaje și dezavantaje, habar nu ai ce vrei.

- Domnișoară, frumos sau inteligent?
- Nu știu, dom'le.. Ambele. La pachet, dacă se poate - servesc cina acasă, în Milky Way. Delivery nu aveți, să nu mai bat atâta drum, altădată?

marți, 20 ianuarie 2015

Degeaba inveti lectia, daca nu o faci la timp

Sunt momente cand simti pur si simplu ca nu mai poti. Cand ai vrea sa urli ca nu esti bine, ca ai nevoie de o imbratisare. Sunt momente cand incetezi sa mai fii cum vor ei si esti cum vrei tu. Sunt clipe cand plange inima si oricat ai vrea sa o opresti, nu poti...

Era iarna. Doar ce ma trezisem si ma chinuiam sa-mi fac o cafea. Am observat lipit pe dulap, cu ochii incetosati, un biletel - "Buna dimineata! Zambeste!". Am zambit si m-am intrebat cand il lipisem acolo... Trecuse atata timp, incat uitasem. Uitasem toate diminetile triste, cand imi era dor de el. Am vrut sa-mi uit toate greselile, toate regretele.
Si m-am surprins brusc intr-o ploaie de lacrimi. Atat de mult l-am vrut inapoi, ca devenisem o nebuna. Imi aminteam cum colindam strazile in cautarea lui. Imi aminteam cum am facut lucruri demne de un om nebun, doar pentru inca un sarut.
Si stateam langa apa ce incepea sa fiarba, amintindu-mi cum m-am dat batuta la un moment dat, cum am renuntat sa mai lupt. Sa lupt pentru ce? Pentru iubirea pe care nu mi-o declarase niciodata?
Se facuse cafeaua. M-am asezat pe pat si mi-am aprins o tigara. N-am nici cea mai mica idee de ce nu stersesem toate mesajele cu el. Si nici atat nu stiu de ce am inceput sa ravasesc printre ele.


Uneori omului ii place sa-si rasuceasca cutitul in rana... Probabil cautam motive. Motive? Ce motive?
Dupa 5 minute, am dat X. Realizasem ca eu am fost de vina. Realizasem ca iubirea mea, il sufocase.
Trebuia sa-mi fie lectie oare? Imi aminteam cum imi spusese cineva sa ma schimb, sa fiu mai buna. Dar el a plecat prea devreme. Nu apucasem sa schimb nimic...
Mi-am dat lucrare de control, privind printre mesaje. Si da, devenisem mai buna, dar el nu mai era.
Invatasem sa las de la mine. Invatasem ca iubirea e libertate. Dar cred ca invatasem prea tarziu...

duminică, 18 ianuarie 2015

Fostul, fosta, trecutul si prezentul. Viitorul? Cercul vicios.

Ce faci cand timpul te preseaza si esti exasperat? Ei bine.. te agati de orice detaliu, pentru a lua o pauza. Dupa o baie, o cina copioasa si un film... nu-mi ramane decat sa scriu ceva, sa mai trag de timp.
Si sunt atat de multe de scris, atatea subiecte...

Auzisem de multe ori si viata mi-a si demonstrat, ca omul se intoarce intotdeauna la ce iubeste. Dar de cele mai multe ori, se intoarce cand e prea tarziu. Si e dureros cand realizeaza ca nu mai este centrul Universului. E dureros pentru orgoliu - nu credea vreodata ca celalalt ar putea fi fericit si fara el. Despre asta e vorba: nu de dezamagire, nu de suferinta, ci de orgoliu.

 Pentru ca noul nu mai exista, a plecat sa-si caute doza de nou care lipsea. Si a gasit-o. Dar s-a plictisit iar. Iar si iar si iar. Cand acel nou deja se invecheste, vechiul devine nou... si omul revine.
Trece timpul si pentru ca nu mai stie la ce ora se culca, ce mananca si cu ce se imbraca, ea practic devine noua, din nou.
Da, stiu, e ciudat! M-am gandit intens la ideea asta... si e adevarata.
De aia se intorc fostii intotdeauna - pentru uita cum erai, uita ce faceati impreuna. Dupa un timp, esti o necunoscuta pentru el, la fel ca la inceput.
Ma gandisem ca fostii se intorc pentru ca nu au gasit ceva mai bun, intre timp.
Prostii! Aiurea.. doar n-om fi noi, parasitele, cele mai bune fiinte de pe planeta. Intotdeauna exista ceva mai bun - chiar si decat noi insine. Ar trebui sa devenim mai putin feministe.
Ma gandisem ca fostii se intorc de plictiseala. Dar tot de plictiseala, ar putea sa agate pe alta, asa-i?
Dar nu... astia sunt mereu in cautare de ceva nou. Si daca atunci cand erai cu el, nu mai stiai ce sa-i oferi nou, despartirea te-a facut mai buna. Asa-i? Asta il intriga...
Dar pentru ca esti mai buna acum, te-ai mai intoarce la vreun fost?
Stupida intrebare. Cum fostul a cautat ceva nou si tu ai facut asta. Asa cum pentru tine e fost, si tu pentru el esti fosta. Intre timp.. si fostul a devenit ceva nou, pentru tine.
Oook, incep sa ma invart intr-un cerc vicios. Ar trebui sa elucidez mistere, nu sa bag mai rau oamenii in ceata. Dar fiecare isi trage propria concluzie.


Si as mai scrie despre ciori, dar omu' n-are timp sa citeasca rahaturi.
Ce sa fac.. e greu, n-am inspiratie. Scriu sa n-adorm. De fapt, nu. Scriu ca sa nu invat.
Ce ironie...

joi, 15 ianuarie 2015

Despre femei, muste si sex. Sau nu!

Bai, femeile astea sunt date dracu'.

La magazin, habar nu au ce vor. Ati observat? Stai dupa ele la coada, ca la statia de metrou.
Cand e vorba de ales vacantele, si-ar cumpara un pachet complet ce ar include toate continentele. Bineinteles, toate deodata!

Marea problema e "Cu ce ma imbrac azi?", desi toate au haine pentru doua vieti, in dulap.
Aceeasi problema e "Ce mananc azi?", desi frigiderul e incarcat cu de toate, ele tot prin oras zabovesc.
Vor sucul rece, dar se plang ca le e frig. Ar bea cafea, dar totusi ar bea un suc, ca le e sete. Ar vrea o broscuta, dar mai bine si-ar cumpara un Range Rover. Le place rosul, dar doar la flori.

Iar la shopping, e cea mai mare problema. De aia sta femeia o zi intreaga in mall, sa caute o bluza. Tre' sa examineze fiecare articol al fiecarui magazin in parte, de abia apoi, ia o decizie. Greu, frate, greu.

Cam asa e si cu barbatii. Ii trece pe-o lista - uneori e imaginara. Ii analizeaza, le da note, cand ajunge acasa. Ii coase, ii descoase si la final, oricum niciunul nu-i bun. Tot singura ramane.
Vrea sa fie independenta, dar cauta barbati cu bani. Ar vrea un vagabont, dar sa fie totusi cuminte. Vrea ochi albastri, dar e lesinata dupa aia caprui.
Si apoi e panicata ca o mananca singuratatea.
Pai hotaraste-te, femeieeeee!

M-am intrebat de multe ori, cum ar fi sa fiu barbat pentru o zi. Cred ca ar fi genial sa fac pipi din picioare!
Multe muste roiesc in capul femeii de-a lungul zilei; de aia seara n-ar chef de sex.
Si tot de aia nu stie niciodata ce sa aleaga - ii este bruiat semnalul de mustele alea nenorocite.
Si barbatii sunt bruiati. De sani si craci. Dar nu vorbim despre barbati acum, ca sunt obosita. Vreau sa ma odihnesc - azi am stat 20 de minute sa ma decid ce sa beau - un suc sau un suc? Mi-am luat un cockteil..


Daca ai sti viitorul, ai mai trai prezentul?

"Era cea mai frumoasa dimineata, din ultima vreme. Cineva ma alinta, fara niciun interes.
Dar viata ma invatase ca nu trebuie sa-mi fac iluzii, asa ca ma decisesem sa-mi suprim sentimentele. Imi parea greu, dar stiam ca nimic nu e imposibil.

Mi-am baut cafeaua putin amara, ce el mi-o facuse si am mancat cativa biscuiti. Pe la pranz, la insistentele lui, m-am apucat sa-mi fac bagajul, mai era doar o zi. Habar nu am de ce am acceptat... Oare era teama de singuratate? Sau sa fi fost oare, dorinta de a evada din rutina? Nu, nici gand. Uneori gandesc prea mult... De fapt, cred ca ma indragosteam. Mi se parea ciudata situatia, dorinta asta nefondata de a fi in preajma lui.
Nu stiu ce voiam, dar ma bucuram de ceea ce aveam. Nu ceream ce primeam, dar nici nu ma multumeam cu ce aveam. In fine, ma hotarasem sa fac lucruri nebunesti, cum am tot vazut prin filme. Speram insa, sa nu ma indragostesc mai tare decat eram deja. Pur si simplu nu credeam ca mai am forta sa iubesc din nou, cu toata fiinta. Sa risc, sa lupt, sa pierd, sa ma ridic si sa o iau de la capat. Sau poate pur si simplu, nu mai voiam.
Imi zisese mama odata ca e de ajuns sa ne invingem teama de esec, apoi putand sa mutam si muntii din loc. Si cred ca avea dreptate. Dar mie imi lipsea curajul.
 
Ma impacasem cu trecutul, nu-l mai iubeam, dar inca imi bantuia prezentul. El si toata povestea cu el, imi insufla teama. Teama de a nu putea fi fericita.
 Ma zbateam intre prezent si trecut. Tocmai pentru ca trecutul era vinovat pentru prezent."

Aveam sa aflu la mult timp dupa, ca si prezentul meu era vinovat pentru viitor. 
Viitorul in care traiesc acum si pentru care scriu.
Trebuie sa pun pixul jos, a batut Vladimir la usa si inca nu stie de ciornele mele.


duminică, 11 ianuarie 2015

Ai prieteni misto? Bun, te iau acasa!

Oameni buni, voi ati observat ca mai bine esti amic, decat sa te combini?
Pai treaba e tare dubioasa.
De ce? Pai pentru ca relatia se transforma intr-o inchisoare. Stam geana pe celalalt, vrem tot timpul sa stim ce face, cum face, unde si mai ales cu cine face. Asta nu se numeste viata, ci clar inchisoare. O negam... dar toti o facem.
Ne place omul respectiv. Prietenii lui, mai putin. Ne combinam si incepe povestea.
Povestea asta, se transforma la un moment dat, in circ. Pastram totusi aparentele cand lumea intreaba cum mai merge cu x-ulescu. "Merge minunat!" Ca la o luna mai tarziu sa fii single si sa plangi pe la toate colturile.
Astepti o perioada ca unul din voi sa faca primul pas spre impacare. Uneori pasul asta e facut, alteori nu. Si cand e facut, oricum nu aduce nimic bun cu el. Nu mai merge frate, nu mai merge dupa o despartire. Clar.
Ce rost are sa te intorci, daca stii deja ce ai lasat in spate? Uneori din lipsa de ocupatie, din frustrare sau din dorinta de a da tu papucii. In fine.
Trece perioada asta. Urmatoarea miscare e sa stergi toate rahaturile comune - poze, check-in-uri, comentarii si restul. Ba frate, da' cu ce folos? Lumea oricum le stie deja. Le stergi sa le uiti tu? Da... sa nu le mai vezi acolo. De uitat n-ai cum, frate, n-ai cum. Keep tryin'.
Unde eram? A da... deci nu e mai bine sa fii amic decat sa te combini?
Prietenii stiu intotdeauna cine a fost de fapt de vina in relatie, pentru ca ei privesc totul obiectiv. 
Eu stau si ma uit la mine. Cu toti fostii nu mai vorbesc, nici macar nu stiu daca au murit sau nu. Doamne ajuta! Bai, dar in schimb... cu prietenii lor... cum sa nu? E ca la inceput!
Stau si ma minunez cum mesajele cu "La multi ani", le primesc de la prietenii lor si nu de la ei, saracutii fosti. Martirii - atata suferinta le-am provocat... Ar trebui sa fiu ucisa cu pietre.
In fine... lucruri pe care ei mi le-au promis, prietenii lor le indeplinesc. Si tot asa.

Stateam acum 2 seri la o sueta cu un tip. Tare tipul. Am ales insa prietenia cu el... Ce rost are altfel? Sa se consume flacara in cateva luni, in loc sa avem o prietenie daca nu pe viata, macar mai lunga decat o relatie?

E ca si cum... "Ai prieteni misto? Bun, te iau acasa! Si in caz ca se termina, raman oricum cu prietenii tai misto!"

Voi ce ati alege? Am ajuns la momentul asta, cand orice rahat il cantaresc si il intorc pe toate partile, in toate unghiurile posibile. Nu cumva sa fac vreo alta greseala.
Da' cica si asta e ok - sa gresesti de 3-4-5-6 ori, doar pentru a fi sigur!


duminică, 4 ianuarie 2015

Singuratea - cel mai bun medicament

Intotdeauna m-am intrebat cu ce gresesc. Intotdeauna m-am intrebat de ce singuratatea imi e partener. Ei bine, mi-am gasit raspunsul in ceilalti.
Tuturor oamenilor le place sa isi bea cafeaua in compania cuiva. Toti vor sa se plimbe alaturi de cineva, sa manance impreuna cu cineva. Sa faca cumparaturi alaturi de altcineva? Da! Pentru a primi sfaturi.
Si mie imi placea. Dar a venit un moment ce m-a obligat sa le fac pe toate singura. Si nu-mi placea, ma simteam atat de singura... Apoi m-am obisnuit, ba chiar a inceput sa imi placa.
Si m-am intrebat, la un moment dat, de ce oamenilor le displace singuratatea?
Ma intrebam enervata, de ce lumea se uita dubios la mine, cand intram intr-o cafenea singura. Pana si ospatarul ma intreba daca aduce un meniu in plus, in caz ca astept pe cineva. Da' ce omule, daca beau cafeaua singura, imi sta in gat? Imi place atat de tare sa stau acolo, intr-un colt, si sa va privesc. Sa va analizez expresiile fetei, atat de acre uneori, si sa ma intreb ce dracu' ganditi.
Din cauza oamenilor, ajunsesem sa ma intreb daca eu am o problema, si nu ei. Acum de sarbatori, a fost apogeul. M-am simtit atat de dubios ca mi-am petrecut revelionul acasa, singura... Aproape ca devenisem disperata, cautam de zor un anturaj. Toti m-au compatimit, unii chiar mi-au plans de mila. Mama ar fi fost in stare sa-mi dea si luna de pe cer, numai sa nu fiu singura in noaptea dintre ani. Am incercat sa ii explic ca nu e nimeni vinovat, ci ca asa am vrut eu. Mi-a zis ca m-am maturizat. Habar nu aveam de ce trasese ea concluzia aia. Aveam sa realizez, tocmai in seara aceea.
Am preferat sa fiu singura, sa fac ce imi place. Singura si atunci, chiar daca sunt mai tot timpul singura. Unii ar zice ca ma condamn. Mie imi place s-o numesc libertate.
Sa dai un sac de bani pentru o noapte, in care oricum nu mananci nimic din meniul ala? Sa stai la masa ca un caine, asteptand un stapan sa te aleaga? Sa faci o tona de poze, cu oameni pe care doar ce i-ai cunoscut si deja nu ii suporti? Sa cauti o ora, cea mai frumoasa poza, pentru a impresiona lumea pe facebook? Dar ce rost au toate astea?!
Fugiti de voi. Va place sa fiti incinjurati tot timpul de oameni, dar pe voi nu va cunoasteti deloc.
Eram invidioasa pe unele cunostinte, ce tot timpul erau prin oras, la cefele sau care dadeau tura de oras, inainte de somn. Tot timpul in oras cu prieteni falsi, pe care odinioara, ii criticau. Prieteni adevarati, pot avea doar oamenii adevarati. Cei care nu se tem de parerea sincera a altcuiva.
De restul, nu ma plang... De ce sa condamn pe cineva care pastreaza langa el, doar persoane ce spun tot timpul, ceea ce ei vor sa auda? Voi astia, fugiti de voi insiva.
Si sa nu deschid subiectul despre relatii. Atat de multi oameni, aleg sa stea cu cineva - cu oricine, doar pentru a nu fi singuri... Ce pierdere de timp. De ce? Doar pentru ca asa trebuie?
Va e frica sa petreceti timp cu voi. Va e teama de ceea ce veti gasi in interiorul vostru.
Ce-i drept, e mult mai comod sa il judeci pe cel de langa tine. E mult mai usor sa ii observi defectele celuilalt, decat sa fii obiectiv cu tine.
Vad oameni atat de populari... si totusi atat de tristi. De ce? Pentru ca sunt atat de superficiali. Pentru ca fac ceea ce trebuie, nu ceea ce vor.
Eu am ales sa fac ceea ce vreau. Sa imi beau cafeaua singura prin baruri, sa ma simt libera. Sa nu accept niciodata pe cineva langa mine, doar pentru a nu fi singura.
Ar trebui sa va cunoasteti, sa va placa compania voastra, pentru a fi placuta si celorlalti.
Dar e greu... lumea asta mediocra, are mult prea multe standarde idioate.