Un simplu "Esti foarte frumoasa!"

Dupa doua apeluri nepreluate si 15 minute de asteptare - scuze, e sfertul academic - ma urc in masina si plecam.

"Esti foarte frumoasa!", mi-a spus. Am clipit si cred ca mi s-a vazut uimirea pe fata.
Stiam ca nu minte, stiam ca asa ma vede el. Acum.
Uimirea era insa alta - nu credeam vreodata ca mi se va confirma vorba "Ce unul are deja si e plictisit, altul ar face orice sa obtina." Ei bine, da!
Si oricat de mult am incercat sa o zic, oamenilor ce au pasit in viata mea si nu m-au pretuit, a fost in zadar.

"Esti foarte frumoasa!", mi-a spus.
Candva, nici el nu stia sa rosteasca aceste cuvinte.
Poate ca timpul care trece, ne invata.
Dar de ce ne place sa lasam timpul sa treaca?
De ce invatam mult prea tarziu?