Ma intreba nu demult cineva, de ce n-am mai scris pe blog.
Si cu zambet pe fata i-am raspuns: "De obicei scriu cand sunt trista!"
A venit momentul sa scriu din nou... poate fara voia mea, sufletul simte sa faca asta!
De ce nu ascultam cand primim sfaturi?
Ne incapatanam sa crestem, sa devenim adulti, tocmai pentru a nu mai primi sfaturi.
Total gresit - devenim adulti cand dam la randul nostru sfaturi; devenim adulti cand incetam sa mai luam tepe sentimentale!
Cand eram mica si le creeam papusilor mele povesti de dragoste, totul era perfect.
Noua oamenilor, de ce Dumnezeu nu ne creaza astfel de povesti?
Constat ca Dumnezeu ne presara iubirea in suflet, dar ne fura rationamentul.
De ce intreaga viata traim prin prisma celuilalt?
De ce cautam chiar si acolo unde nu e, dragostea?
Cu voie sau fara voie, ne deschidem portile sufletului tuturor si, ca merita sau ca nu, ne intra in suflet.
Atunci cand pleaca, il lasa manjit de noroi, ploaie si ura.
Cand ne indragostim, nu mai auzim, nu mai vedem - suntem niste prizonieri in propriul corp.
Transformam persoana iubita in TOT, ca mai apoi cand pleaca, sa ramanem cu NIMIC.
Chiar si fara sa ne doara uneori, ne legam la cap.
Atribuim multor persoane calitati pe care nu le prezinta si de cele mai multe ori negam sa vedem defectele.
Se spune ca asta e iubire.
De plictiseala sau in lipsa de ceva nou, spunem DA - si in clipa aceea urmeaza sa se schimbe tot.
Si uite asa... iubirea ne macina pe noi toti, desi multi neaga - multi n-au taria de a recunoaste ca s-au indragostit si au luat teapa.
Si uite asa... iubirea ne fura somnul in toiul noptii si ne lasa pe vecie cu intrebari fara raspuns.
Si uite asa... cand dragostea se risipeste, pentru ca toate au un inceput si un sfarsit, risipeste cu ea si visele din care ne hraneam candva.
Dar toate acestea sunt doar etapele vietii.
Si, vorba aceea: cand ceva se termina, automat altceva incepe.
ツ
