Da, ma, fix asa este!
Au trecut 6 ani de cand nu ne-am mai tutuit pe aici si Doamne, cat de repede au trecut... Sa va fac un rezumat, sa nu muriti de curiozitate! :))
Pe la vreo 21, in floarea tineretii, credeam ca sunt nemuritoare si ca da, tot ce zboara se mananca. Bine nah... in China da, da' noi suntem pe o alta bucata de pamant! Si cum dragostea iti da aripi sau te prosteste, pe limba noastra, m-am trezit intr-o dimineata spunandu-mi ca vreau sa plec, sa-mi iau viata-n palme. Si uite asa, in cateva zile, eram la poarta bunicilor, asteptand taxiul care sa ma duca la aeroport. Plecam in Marea Britanie, unde cainii umbla cu covrigi in coada. Stiti voi... acolo, la Londra, unde credem ca este o alta lume. Noroc cu televizorul...
M-am angajat rapid, am evoluat profesional dar si ca om, am cunoscut foarte multe tipologii de oameni, m-am lovit de multe mentalitati si, mai ales, am varsat multe lacrimi - de dor, de tristete, de fericire! Mi-am facut prieteni dar si dusmani.
Au trecut 6 ani, timp in care taramul acela ploios mi-a scos in cale sufletul pereche, ca sa nu zic barbatul vietii, ca ii cresc coarne :)) si mda, stiti cum spun filozoafele pe internet: cand iubirea nu mai incape in 2 inimi, poc, mai apare una! Pentru noi, pandemia a adus lucruri bune: ne-a lovit fix cand eram la munca in peninsula - si ce credeti? Panica mare, zici ca eram personajele unui film apocaliptic, asa ca ne-am incheiat rapid socotelile cu englezii si ne-am intors acasa. Asta e o alta poveste, v-o zic altadata.
Si mda, acasa, in carantina... pai ce sa faci? Sa numeri bani si sa faci copii, da' banii erau pe card, ca deh... suntem in secolul 21. Asa ca ne-am pus pe facut copii :))
Aparte de faptul ca acest timp ne-a ajutat sa ne selectam oamenii de langa noi, sa ne petrecem mai mult timp cu cei pe care ii iubim, noua ne-a mai adus si un suflet. Bine, de fapt 2, ca ne-am luat si caine, nu aveam destule responsabilitati :)) Si iaca, face miezul 8 luni si patrupedul 1 an!
Ce vreau eu sa va zic, de fapt? Nu credeam vreodata ca voi fi in stare sa am job-ul acesta full-time, numit "mama", oricat de mult mi-as fi dorit... imi era imposibil sa ma imaginez nestrambandu-ma la schimbarea unui scutec plin de rahatel. Sa va mai zic de noptile nedormite? Nu, nu de alea pierdute prin cluburi, ci de alea lipite de patut. Da' va zic data viitoare!
Pana atunci, indiferent prin ce greutati treceti, aduceti-va aminte: CAND CREZI CA NU MAI POTI, MAI POTI UN PIC, de fapt!
PS. Am multe subiecte in capusor, dar as vrea sa stiu ce doriti voi sa cititi :)
PPS. Am revenit si nu mai scapati de mine :))
