Din seria "Pentru tine" - partea I

Azi am colindat strazile. Si erau atat de pustii, cum nici nu-ti poti imagina. Azi orasul a fost alb-negru. Totul, pana si florile. Erau moarte.
Tii minte cand ne plimbam si totul era atat de plin de viata?
Acum e altfel. M-ai invatat sa gust savoarea diminetii. Si nu dintr-o cafea, ci dintr-un zambet.
Strazile, pana si pavelele alea prost puse imi placeau, pentru ca le calcam impreuna.
Iubeam cantecul pescarusilor in zori de zi, cand asteptam sa te trezesti.
Adoram plaja, unde ne-am certat de atatea ori. Adoram momentele cand ma luai pe sus, sa ma arunci in mare. Da' de cand ai plecat, mi-e frica de apa.
Imi placeau atat de mult semafoarele care aveau rosu 99 de secunde, doar pentru ca te puteam imbratisa nestingherita.
Stii.. nici cumparaturile nu au mai fost niciodata la fel; imi placea atat de mult sa stau la casa, la coada si sa ma certi ca am facut risipa de bani.
Iubeam cand ma certai din orice motiv, doar pentru a ma impaca la sfarsitul zilei. 
Mi-ai spus la un moment dat, ca iubirile vin si pleaca. N-am stiut atunci, dar ma pregateai pentru plecarea ta.
Spuneai ca sunt speciala si ca n-o sa ma uiti niciodata. Ca doar eu ti-am daruit doza de nebunie, care tie iti lipsea cu desavarsire. Iar tu imi ofereai calmul in mijlocul furtunii mele. Ne completam.
De ce, iubire, ai plecat? Sunt straina in orasul pe care l-am iubit atat de mult.
Acum totul plange. Nu-mi mai place si sunt din ce in ce mai convinsa ca vreau sa-l parasesc.
Iar dimineata nu-mi mai zambeste nimeni, asa ca am inceput sa beau din ce in ce mai multa cafea.
Si nu mai pot calca aceleasi pavele prost puse, singura.
Cantecul pescarusilor e atat de sacaitor dimineata, pentru ca ma trezeste din vise, unde tu, doar acolo mai existi.
La plaja nu ma mai duc, marea urla in gandurile mele... Azi nu mai stie sa ma asculte si fara tine, ma reneaga.
Acum detest semafoarele cu rosu 99 de secunde, ca nu mai am pe cine imbratisa.
Nici cumparaturi nu mai fac prea des, ca nici ciocolata nu imi mai place, cand o mananc singura.
Nu mai esti sa ma certi, acum ma cert singura, ca nu te-am putut tine aproape.
Acum totul e altfel, fara tine.
Dar zi-mi... Tu ce mai faci? In orasul tau, cum mai e? Este la fel cum l-am lasat eu, ultima oara?
Ai reusit sa-ti cumperi nenorocitele alea de undite? La peste ai reusit sa ajungi? Ai prins captura cea mare, la cum te stiu! Ca nu te-ai dat niciodata batut.
Inca asculti acelasi cd in masina, asa-i? Stiu... iti promisesem ca fac eu unul nou. Dar ai plecat prea devreme, si n-am mai avut timp.
Aaa! Si sper ca acum iti sortezi hainele murdare, dupa culori. Sper ca n-ai uitat dimineata cand te-am invatat. Mai stii? Era dimineata in care ai topait de fericire si m-ai luat in brate! Reusisem impreuna, devenisei student.
Si acum... ca ti-am amintit toate aceste lucruri, spune-mi iubire, ea iti scrie poezii? Iti picteaza orasul in curcubeu, cum tu mi l-ai pictat mie, candva?
Spune-mi iubire, in cartea ei, esti tu personajul principal?
Eu inca iti scriu... sper sa ma citesti candva.