Love always wins*

Love always wins*

joi, 23 octombrie 2014

Superficialitatea combătută de inimi mari

Corupții ce ne conduc țara ne-au adus în sapă de lemn. Și nu asta ar fi problema. Cel puțin, pentru mine nu și cred că nici pentru ceilalți tineri. Suntem in floarea vârstei, având forță de muncă, idei inovatoare și dorință de a duce o viață mai bună decât cea oferită.
Dar ce facem cu bătrâneii care nu pot nici să moară, pentru că le trebuie bani? Și dintr-o pensie de 200 de lei, ce mănânci, ce medicamente îți iei și cu ce te întreții?
N-ai cum, oricât de optimist ai fi.
Și uite așa, se ajunge să cerșești sau să vinzi câte ceva, pentru a mai face un bănuț.
Azi am ieșit la plimbare, prin centru. Și Doamne, ce-i pe acolo... Jale!
Plimbându-mă, am trecut de câteva ori pe lângă un bătrân. Stând pe jos, cu picioarele sub el, se clătina în timp ce stătea cu mâna întinsă. M-a înduioșat, ce-i drept, așa că m-am dus la o patiserie să îi iau ceva de mâncare.
Ei bine, când m-am întors la el, stătea în aceeași poziție, dar cu o țigare în gură. M-am simțit brusc atât de idioată, ca am vrut să îi fac un bine. Și i-am zis nervoasă:
- Păi bre, tu stai și ceri bani cu țigarea în gură?
Și am plecat, nervoasă pe naivitatea mea.
Mi-am continuat plimbarea și făcându-mi-se foame, m-am dus la un fast-food să mănânc ceva. Aproape ca terminasem de mâncat, cand intră un bătrânel in local, vrând să vândă iconițe. Bătrânelul avea în mână o sacoșă ce părea destul de grea. Niste haine ponosite îi îmbrăcau trupul rece de la vremea de afară, dar el avea zâmbetul pe buze. De îndată ce a pășit acolo, a fost dat afară. M-am întristat, văzând oameni cu inima atât de înghețată. Mi-am luat geanta și am ieșit afară în grabă, după el.
L-am privit în ochii triști, cand m-a întrebat puțin entuziasmat:
- Vrei o iconită, domnișoară?
I-am zâmbit și l-am întrebat dacă îi este foame. Poate pe altcineva aș fi jignit cu întrebarea asta, dar pe el l-a bucurat enorm. I-am văzut fericirea bruscă în ochii triști de mai devreme. Mi-a zis că da, că îi este foame. L-am întrebat ce vrea să mănânce și mi-a zis ca orice.
Așa că am intrat cu el în fast-food și i-am luat ceva.
L-am așezat la masă, în timp ce oamenii din jur se uitau extrem de ciudat la mine.
Când a venit comanda, i-am urat poftă bună și am plecat. Nu înainte de a-mi mulțumi de nenumărate ori și de a-mi strânge mâna cu căldură.
Am plecat cu lacrimi în ochi și o imensă bucurie în suflet.
Eu nu știu cum unii oameni oferă bani boschetarilor, care se folosesc de orice truc pentru a impresiona, dar nu oferă o farfurie de mâncare unui om cinstit, ce face un minim efort de a câștiga un bănuț.
Așa am devenit, superficiali. Cu toții. Ne lăsăm impresionați de aparențe, cum de altfel, facem și în perioada asta, a alegerilor prezidențiale.
Oferiți! E minunat sentimentul și-ți umple inima cu iubire.

3 comentarii:

  1. Esti o fiinta minunata! Bravo tie pentru gandurile bune indreptate spre cei nevoiasi...si mai mult de atat, jos palaria pentru demersul tau, pentru a ta fapta !!
    PS: Poza cu Ellie si Carl exprima atata duiosie...Ma duce cu gandul la batranetea senina de care ar trebui sa aiba parte toti pensionarii :)
    Te imbratisez!!
    MadaB

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te pup, Mada! Si iti multumesc pentru apreciere! Nu am scris asta drept lauda, ci pentru a mai dezgheta niste inima reci!
      Te imbratisez si eu :*

      Ștergere
    2. Da, am inteles scopul acestui mesaj!!
      Mult succes in continuare!! Iti voi urmari si in viitor blogul! Pupici!! :*

      Ștergere