Doua inimi. Un suflet. Doua destinatii. Un singur tren.

O privea cum n-o facuse pana atunci. Era furios dar totusi o iubea mai mult ca niciodata.
Statea pe marginea scaunului, imbracata in tricoul lui preferat, mirosind a el. Il ruga cu privirea, sa o ia cu el. Era pentru prima oara cand ii era teama sa-i fie dor. Ii fusese de atatea ori dor de el, incat de data asta, simtea ca va fi ultima oara. Dar oare murise cineva de dor?
Era furios. Nu suporta sa o vada plangand, dar trebuia s-o faca sa inteleaga.

- Inima mea nu vrea sa inteleaga, dragule! Ia-ma, te rog, cu tine!

Prea multe destinatii ratase, pentru ca nu se trezise la timp. Sovaitul trenului o adormea. Dar acum era mai treaza ca niciodata si nici in ruptul capului nu voia sa-l lase sa plece fara ea.
Si desi erau in acelasi tren, el trebuia sa coboare la prima. Il asfixia caldura sufletului ei. Prea multa iubire, prea multa atentie. Prea multe certuri. Monotonie. Gelozie. I-a ucis incet-incet.

In nebunia cuvintelor, trenul s-a oprit. Si-a luat valiza mica, a sarutat-o pe frunte. Ii ceruse iertare ca pleaca fara ea... dar destinatiile lor nu erau pe aceeasi unda.

- Aceeasi unda? Cand am asteptat trenul in gara, ma tineai de mana si stiam amandoi ca vom cobori la capat de linie. Impreuna.
- Uneori... prea multa iubire duce la esec. Uneori... prea mult aer, sufoca.
- Si acum e acel "uneori"?
- Nu pune intrebari al caror raspuns te intristeaza.

N-a privit in spate. Stia insa, ca avea sa-i fie dor de parfumul ei.
De ce nu? Poate ca va astepta urmatorul tren. Poate ca va visa din nou, sa o imbratiseze inainte de a adormi.
Dar trenul va ajunge prea tarziu. Iar ea e friguroasa, nu-l va astepta in gara.
Sau poate el va lua taxiul si va ajunge inaintea ei. O va astepta cu o floare si o mie de planuri impreuna.
In valiza lui mica dar incapatoare.

De aceea nu mi-a placut niciodata sa calatoresc cu trenul. Taxiul e mai rapid. Ce-i drept... costul e mai mare.
Si oamenii sunt atat de saraci, dragul meu...