19. Ani, luni, zile.

   Se spune ca daca iubesti pe cineva trebuie sa il lasi liber. Daca se intoarce, e al tau. Daca nu.. nu a fost niciodata. Dar ce se intampla daca nu a fost niciodata al tau? Cum s-ar putea intoarce?
   Se spune ca daca plangi ca nu ai zarit soarele, nu vei putea sa vezi nici stelele. Dar ce se intampla cand privesti cerul si este innorat?
   Se spune ca undeva in lume, exista sufletul nostru pereche.  Dar ce se intampla cand il intalnesti.. si iti scapa printre degete?

Fiecare iubire e diferita. Cand o relatie se termina, simtim ca se termina si lumea odata cu ea. Doar pentru ca transformam persoana iubita in totul. Si ramanem fara nimic, cand pleaca. Dar inima nu isi invata lectia niciodata. Si, cu toate ca spunem ca nu va mai fi la fel, data viitoare, este. Ba chiar este si mai intens. Ne indragostim mai tare, mai profund si credem ca 'de data asta', el e ultimul. Si totusi nu e... 

Pentru ca suntem oameni. Si gresim. De multe ori. Uneori de prea multe ori. Atat de multe ori, incat nu mai putem fi iertati. Sau nu mai putem ierta. Si uite asa... doi oameni ce se strangeau in brate si simteau sa nu-si mai dea niciodata drumul, devin brusc doi straini. Straini care si-au atins pielea nopti la rand, care au o multime de amintiri, straini care au facut o multime de lucruri noi, impreuna. Devin straini, ca si cum, ei niciodata nu s-au intalnit. In doar o zi, se uita noptile, se uita diminetile impreuna, se uita cuvintele spuse, planurile facute, se uita sarutarile date. Se uita tot. In doar o zi, devin straini. Ea nu mai e acolo sa il bata la cap, el nu mai e acolo sa o tachineze. Pentru ca drumurile lor se despart la un moment dat. Desi se iubesc. Dar pentru iubire, trebuie sa luptam. Si de cele mai multe ori, suntem prea obositi de obligatiile vietii, pentru a mai avea energia necesara sa luptam pentru iubire. Sa fim atenti. Sa strangem in brate. Sa iubim. Nu mai putem sau pur si simpu uitam.
   Si astfel am ajuns si noi doi niste straini. Sufletul unei femei se hraneste intotdeauna cu vise, iar lui ii era frica sa viseze. Nu mai stiu daca imi e mai bine cu el sau fara el.
   Stiu doar ca... acum e o parte din mine. Nu mai e langa mine, dar la orice pas ii aud vocea: "Nu iti mai trosni degetele!", "Nu uita sa te demachiezi inainte de culcare!".. Si, de fiecare data cand vreau sa imi aprind o tigare, parca apare langa mine si-mi spune "Mai lasam si noi tigarile astea, ma iubire?"
   Stau si ma gandesc obsesiv... la motivele pentru care ne-am pierdut unul de altul.
   Imi amintesc din ce in ce mai des de ultima dimineata impreuna. Mergeam pe varfuri sa nu il trezesc, iar la plecare, l-am pupat pe frunte si a zambit, inconstient. Unde sunt acum toate diminetile noastre? Doar in suflet..
   Am ramas doar cu imbratisari, sarutari... si o multime de amintiri.